Un tânăr din Stroieşti a fost arestat de poliţiştii suceveni după ce a violat o fată de 20 de ani.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Stroieşti este cercetat de poliţişti pentru viol, el fiind acuzat că în seara zilei de sâmbătă, 4 noiembrie a dus cu forţa pe terenul de fotbal din comună o tânără în vârstă de 20 de ani, pe care ar fi agresat-o sexual. Tânăra a sesizat imediat poliţia apelând numărul de urgenţă 112.

Victima a povestit că sâmbătă, în jurul orei 22.00, se întorcea de la serviciu, din municipiul Suceava, iar în zona stadionului a fost ajunsă din urmă de un tânăr care i-a pus mâna la gură şi, sub ameninţarea unui cuţit, a dus-o cu forţa pe terenul de fotbal, unde prin violenţă a întreţinut raport sexual normal şi anal cu aceasta. Ea l-a recunoscut pe violator întrucât îl ştia de mai mult timp. După două ore, poliţiştii au reuşit să îl prindă pe tânăr, acesta recunoscând la audieri că a întreţinut relaţii sexuale cu tânăra, dar a invocat consimţământul acesteia. În urma examinării medico-legale a tinerei s-a stabilit că aceasta prezintă leziuni specifice unei agresiuni sexuale necesitând pentru vindecare şase-şapte zile de îngrijiri medicale.

Duminică, 4 noiembrie,  în urma continuării cercetărilor în cauza privind infracțiunea de viol comisă de tânărul din comuna Stroiești, a fost înaintată acţiunea penală şi a fost prezentat instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 29 zile, reţinându-se în sarcina sa comiterea infracţiunii de viol. Inculpatul  se află acum în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.