La data de 20 mai, ora 21.15, un bărbat din municipiul Câmpulung Moldovenesc a sesizat poliția prin 112 despre faptul că în urma unui scandal în familie, a observat o persoană de sex feminin ce prezintă leziuni în zona gâtului.

Polițiștii deplasați la faţa locului au identificat cadavrul unei femei de 24 ani, localnică, care prezenta leziuni vizibile la nivelul gâtului, decesul fiind constatat de echipajul de ambulanţă.

La faţa locului a fost identificat şi reţinut soţul victimei de 39 ani, autorul faptei.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului investigaţii criminale, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Tribunalului Suceava, care au stabilit că în seara de 20 mai, în jurul orei 21.00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a geloziei, bărbatul și-a lovit soţia cu pumnii, a înjunghiat-o, suprimându-i viaţa, după care a târât-o pe trepte până în faţa blocului.

În baza probatoriului administrat, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor, urmând ca în cursul zilei de 21 mai să fie prezentat Tribunalului Suceava, cu propunere de arestare preventivă.

Inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.