Violența impotriva femeilor este un subiect amplu dezbătut de către toate ONG-urile.

Organizațiile neguvernamentale din Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (Rețeaua VIF) organizează luni, 15 februarie, conferința privind modificările legislative necesare în contextul ratificării de către România a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (denumită pe scurt și Convenția de la Istanbul). Conferința se adresează deopotrivă experților din organizații neguvernamentale, cercetătorilor și factorilor de decizie din instituțiile publice care lucrează în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. La lucrările conferinței va participa, în calitate de invitat special, doamna Genoveva Tischeva, de la Fundația pentru Cercetare de Gen din Bulgaria.

Convenția de la Istanbul a fost semnată de Guvernul României în data de 27 iunie 2014, la Strasbourg. Proiectul de lege de ratificare a Convenției fost adoptat de Guvern în septembrie 2015 iar Camera Deputaților l-a adoptat în noiembrie 2015. În prezent, proiectul de lege se află în dezbatere la Senat, cameră decizională. 2 febr.

Prevederile Convenției vor fi aplicabile României la trei luni de la depunerea documentului oficial de ratificare la Secretarul General al Consiliului Europei.

Convenția introduce sancțiuni penale și/sau juridice pentru acte de violență psihică și fizică, molestări psihologice insistente ce violează intimitatea, dar și pentru căsătoria forțată, mutilarea genitală a femeilor, violența sexuală (inclusiv violul), hărțuirea sexuală, avortul forțat și sterilizarea forțată. De asemenea, se stipulează o serie de măsuri privind protecția victimelor prin informare, servicii de asistență generală, asistență în plângerile individuale/colective prin asigurarea unor servicii specializate, înființarea de adăposturi corespunzătoare, organizarea unor linii telefonice de urgență 24 de ore din 24, înființarea de centre de sesizare și sprijin a cazurilor de criză în urma violului, implementarea unor servicii de protecție și asistență pentru martorii copii, precum și constituirea cadrului în care o persoană martoră la comiterea unor acte de violență să fie încurajată să raporteze acest lucru autorităților competente.

La nivelul cooperării internaționale, semnatarii Convenției se angajează să colaboreze în prevenirea, combaterea și urmărirea în justiție a tuturor formelor de violență și vor dezvolta proceduri de primire și servicii de sprijin pentru solicitanții de azil, sensibili la dimensiunea de gen, inclusiv determinarea statutului de refugiat și solicitarea protecției internaționale.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, potrivit unor surse citate de B1.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.