Președintele Partidul Verde filiala județeană Suceava, Dan Acibotăriţă, consideră că într-un moment istoric, cum a fost vizita Primului-Ministru al Japoniei, dl. Shinzo Abe, România trebuia să se prezinte impecabil.
Din nefericire statul român nu a avut nici măcar guvern, ceea ce denotă o incompetență jenantă și tristă venită din partea politicienilor români. În orice conjuctură politică eram, o asemenea vizită, anunțată și negociată din timp, trebuia păstrată și protejată de Guvern, de Președenție și de Parlament.
Toate cele 3 instituții trebuiau să formeze un întreg. Nu există nicio scuză din partea cuiva, pentru rușinea care ne-au provocat-o politicienii noștrii, cu un statut de peste 5%, în această săptămână.
Din delegația dl. Abe mai făceau parte și oameni de afaceri. Să nu uităm că Japonia, după PIB este a 3 ca putere economică, iar ca seriozitate și cinste sunt pe primul loc în lume.
„Dacă venea o delegație de ”no name” din SUA nu se întâmpla așa ceva. În fața stăpânului erau toți preș. Păcat că nu s-a înțeles importanța vizitei Primului-Ministru al Japoniei”, a spus Dan Acibotăriţă.
Lasa un raspuns