Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat lansarea unei linii telefonice (0800806806) adresate pacienților și cadrelor medicale, care are ca scop sesizarea cazurilor de corupție din spitale.

Voiculescu a menționat că această măsură împotriva corupției a fost luată în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne.

„Un nou pas vine astăzi, în lansarea liniei verzi anticorupţie, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, mai exact cu Direcţia Generală Anticorupţie, cu Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu Direcţia Naţională Anticorupţe. Orice român va putea sesiza telefonic cazurile de corupţie din sistemul sanitar, de la cazuri de condiţionare a actului medical, până la concursuri de angajare trucate sau achiziţii cu dedicaţie, orice va putea fi raportat prin linia verde anticorupţie”, a spus Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătății a subliniat că instituția nu poate să facă față tuturor cazurilor de corupție, astfel încât apelează la cetățeni pentru „a scutura pânza de păianjen”care îi împedică pe medicii cinstiți să-ți facă datoria.

„Capacitatea Ministerului Sănătăţii de a descoperi toate cazurile de corupţie este încă scăzută. De aceea, ne bazăm pe pacienţi şi pe personalul medical să ne ajute să ţinem lumina aprinsă. Mii de profesionişti din spitale încearcă să îşi facă meseria corect, dar de multe ori sunt afectaţi de această pânză de păianjen. Dar pânza de păianjen se rupe uşor atunci când este scuturată. Dacă o împungi cu degetul, se face lumină şi fiecare păianjen se ascunde în colţul lui. Din păcate, există riscuri pentru oricine face asta, pentru că păianjenii pot fi otrăvitori. De cele mai multe ori, însă, sunt doar foarte urâţi” a adăugat Voiculescu.

Mai mult, Vlad Voiculescu a precizat că cetățenii vor avea acces, pe pagina în curs de dezvoltare, pusă la dispoziție de către Guvern, la informațiile privind infrastructură,echipamentele din spitale, gestionarea bugetului de venituri și cheltuieli, gradului de satisfacție al pacienților și declarațiile de avere.

„Pentru prima dată, există o reglementare legislativă unitară cu privire la transparentizare. Toate informaţiile sunt agregate pe pagina web transparenta.ms.ro, în curs de dezvoltare de către echipa GovITHub. Pentru a putea fi analizate cu uşurinţă de către jurnalişti şi societatea civilă, informaţiile vor fi accesibile în format deschis, fără excepţie. Pentru prima dată, contractele de achiziţii publice şi cele care implică utilizarea patrimoniului public încheiate de spitale, de către serviciile judeţene de ambulanţă, de către instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii, toate vor fi publicare pe internet. De asemenea, pe aceeaşi pagină vom agrega informaţii cu privire la infrastructura şi echipamentele din spitale, la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, la rezultatele chestionarului de măsurare a satisfacţiei pacientului prin sms, la declaraţiile de avere şi interese şi sponsorizările primite de medici de la industria farmaceutică”, a menționat ministrul Sănătății.

Sursa: www.psnews.ro

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.