Am mai întâlnit, de prea multe ori din păcate, formula „Guvernul își asumă răspunderea” și m-am decis să întreb cum îți poți asuma ce n-ai? Din 2012 încoace, Guvernul a fost eminamente absent, activitatea sa mărginindu-se la mărirea nivelului de taxare, accizare și impozitare a populației.

Există o ironie a celor imuni în asumarea răspunderii, ironie care provine dintr-un skandenberg bolnav aplicat parlamentarilor din arcul puterii, mulți dintre ei ajunși pe scaunele respective prin realocarea voturilor neexprimate, altfel spus, pe liste întocmite în penumbra cancelariilor de partid. Asumarea răspunderii este o chemare la oaste, o somație de plată a unor datorii mai vechi, prin care Guvernul le reamintește parlamentarilor că fără suportul său, este greu de crezut că vor mai fi aleși și în mandatul viitor. Dacă pentru o lege organică parlamentarii găsesc mereu motive de absență sau amendamente aberante pentru a o ține pe loc, e de-ajuns ca Guvernul să sune adunarea ca până și Crin Antonescu să se trezească înainte de prânz pentru a veni să voteze. Angajarea răspunderii Guvernului este în fapt o azvârlire a răspunderii pe umerii Parlamentului iar parlamentarii au imunitate. Astfel, printr-o șmecherie de colțul străzii, Guvernul scapă de orice răspundere prin asumarea răspunderii altora.
În 25 de ani de pseudodemocrație n-am văzut încă un membru al guvernului pus la zid și împușcat pentru o lege proastă. Confruntați numai cu penalitatea maximă a trecerii în opoziție, politicienii își impun punctele de vedere și matrapazlâcurile cu zâmbete panoramice și lacrimi de crocodil, că dau bine la televizor.
Va veni, poate, o vreme când acest popor va avea conducători dedicați binelui public și legi puține și clare, dar mă îndoiesc că acest lucru poate fi posibil atâta vreme cât Constituția României nu va înlocui imunitatea de orice fel cu o responsabilizare clară a tuturor factorilor de decizie. Este absurd să ceri răspundere cuiva scutit de ea, deoarece atâta vreme cât poți să faci ce-ți vine pe chelie ești atras către improvizație personală și nu către ce trebuie făcut. Numai niște politicieni responsabili și dedicați intereselor naționale sunt capabili să găsească echilibrul necesar între necesitate și bunăstarea maselor de cetățeni și numai un șir de astfel de guvernări va putea să repună România pe linia de plutire.
Vă reamintesc tuturor deviza USL – Pentru că putem – și vă conjur să vă gândiți cam cum ar fi lucrurile dacă n-ar mai putea. Imunitatea politicienilor trebuie să se întoarcă la locul ei, adică să fie imuni exclusiv la repercusiunile declarațiilor politice dar trași la răspundere pentru toate celelalte greșeli.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.