Programul Rabla la electrocasnice va intra în curând în vigoare astfel că doritorii trebuie să știe care sunt condițiile dar și ce produse primesc voucherele cele mai bune.

Aplicantul  trebuie să aibă domiciliul în țară, vârsta de cel puțin 18 ani, să aibă un buletin sau carte de identitate valabilă la momentul solicitării, să nu aibă datorii la bugetul de stat și la bugetul local și să își dea acordul cu privire la prelucrarea datelor personale de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

Cei care vor înlocuirea electrocasnicelor vechi, inclusiv a televizoarelor, trebuie să se înscrie în program, prin intermediul unei aplicații informatice. Atenție! Banii din cadrul programului Rabla pentru electrocasnice se vor putea solicita doar după deschiderea sesiunii de înscriere în program. În acest moment, perioada de înscriere este inactivă, conform avocatnet.ro.

Cei mai mulți bani se obțin pentru televizoarele de eficiență energetică clasa A+, adică vouchere de 500 de lei.

Astfel, se acordă:

–  200 de lei pentru mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++ și televizoare cu eficienţa energetică A;
– 300 de lei pentru cumpărarea de mașini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, mașini de spălat vase cu eficienţa energetică A++ și frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A++;
– 400 de lei pentru cumpărarea de mașini de spălat vase cu eficienţa energetică A+++, aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficienţa energetică la răcire A+++/ A++ și frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare cu eficienţa energetică A+++;
500 de lei pentru cumpărarea de televizoare cu eficienţa energetică A+.

 

 

 

 

sursa: www.dcbusiness.ro

 

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.