Marți prindem o zi destul de însorită, dar pe seară şi la noapte se-adună norii, iar prin nord, centru, est şi la munte apar ceva precipitaţii slabe.

Miercuri avem atmosferă cam mohorâtă; ceva ninsori pe la munte şi un pic de lapoviţă prin est şi sud-est. Vântul mai are unele răbufniri în zonele montane, dar se menţine activ şi în ţinuturile estice.

Joi se încălzeşte simţitor şi o să avem soare, vreme bună şi un vânt intens la munte, prin sudul şi estul ţării. În noaptea de joi spre vineri, o să picure trecător prin nord şi est, iar pe crestele montane apare lapoviţă.

De 1 Martie va domina timpul frumos, iar în sud şi în sud-vest va fi mai cald decât în mod obişnuit. Pe seară şi în noaptea următoare, în nord, est şi la munte cresc şansele de precipitaţii.

În Dobrogea şi Bărăgan găsim soare, vreme bună şi temperaturi în creştere. Maximele ajung pe la 8…9 grade; minimele rămân peste zero, dar la noapte se înnorează şi apare lapoviţă.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei ne-aşteaptă o zi însorită, cu vânt activ şi până la 7…8 grade în termometre. După lăsarea nopţii vremea se schimbă şi aici: norii se înmulţesc şi vor aduce puţină lapoviţă.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim vreme schimbătoare: soare în prima parte a zilei; din ce în ce mai mulţi nori pe înserat, când apare şi lapoviţă. Vântul prinde putere şi va depăşi viteze de 55 KM/h, iar temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş avem vreme bună, soare cu nori şi maxime cu un grad, două peste cele de luni. La noapte cerul se umple de nori şi vin câteva ninsori slabe.

În vestul ţării ne-aşteaptă o zi plăcută şi mai caldă decât luni. Norii vor fi rari; vântul destul de liniştit, iar pe la amiază se vor înregistra în jur de 7…8 grade.

În Transilvania avem încă o dimineaţă rece, cu ger în zona depresionară. Atmosfera se dezmorţeşte treptat, maximele ajung pe la 6 grade în vestul provinciei, iar mai târziu se-aduna norii şi o să ningă puţin. În zona montană înalta vântul va sufla cu putere şi va viscoli ninsoarea.

În Oltenia domină atmosfera însorită şi se încălzeşte simţitor. Maximele se apropie de 10 grade; norii apar şi aici în orele serii, dar nu sunt anunţate precipitaţii.

Şi în ţinuturile sudice găsim soare şi temperaturi mai ridicate decât ieri. Dimineaţă este cam rece; dar pe la amiază se ating şi 10…11 grade în zonă. Peste noapte, în estul Munteniei vor fi condiţii de lapoviţă.

BUCUREŞTI
În Bucureşti, marţi rămânem cu vremea frumoasă; va fi un pic mai cald ca luni şi maxima ajunge pe la 9 grade. La noapte apar ceva înnorări, iar spre dimineaţă se aşteaptă un pic de lapoviţă.

Miercuri o să avem o zi mai neplăcută, cu cer noros şi ploi slabe, trecătoare. Maximă se opreşte pe la 7…8 grade, iar pe pe timpul nopţii se înseninează şi se ating – 3 grade.

Ziua de joi ne-aduce soare şi vreme caldă. Se înteţeşte vântul; temperaturile urcă până la 12 grade şi rămân pozitive în noaptea următoare.

Şi vineri prindem vreme frumoasă şi va fi mai cald decât în mod obişnuit. Pe la amiază se vor înregistra în jur de 13 grade.

Vremea la munte

La munte, marţi, norii se înmulţesc, iar spre seară vor aduce ninsori slabe, în special în masivele sudice şi în cele estice. Şi tot aici, la altitudini mari, vântul va sufla cu peste 80 Km/h, va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpadă depusă.

Miercuri, temperaturile scad şi o să avem vreme schimbătoare, cu înnorări şi fulguieli, din când în când. Vântul mai are unele răbufniri pe crestele Carpaţilor Meridionali.

Joi se încălzeşte şi va domina vremea frumoasă. Vântul, însă va sufla cu putere în zonele de creastă, pe unde, în noaptea următoare e posibil să cadă lapoviţă.

Ziua de vineri ne-aduce mai mulţi nori; şanse reduse de precipitaţii şi un vânt intens, la altitutudini mari. (Sursa: Pro Tv)

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.