Scandal în Guvern, după un gest al unui secretar de stat. Dragoş Tiţea, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, este acuzat că ar fi plecat la Constanţa cu un elicopter al Şcolii de Aviaţie, însoţit de şefa de cabinet şi de fiul său. Aceştia din urmă au fost trecuţi în acte drept piloţi. Stirea a fost preluata de pe site-ul : stiripesurse.ro.

Tiţea susţine că zborul a fost unul legal. Pe 8 iulie, secretarul de stat din Minsterul Transportului ar fi zburat cu elicopterul la Constanţa, împreună cu fiul său şi şefa lui de cabinet, Alexandra Florea.

Acolo, Tiţea a participat la o întâlnire a conducerii Romatsa cu omologii din Bulgaria. Pe documentul care aprobă accesul pe platforma aeroportului Băneasa, şefa de cabinet şi băiatul lui Tiţea au fost însă trecuţi drept piloţi care efectuează un zbor de instrucţie.

„Eu am plecat în interes de serviciu în acea zi, asta e singurul lucru pe care pot să vi-l spun. Mai multe amănunte o să va dau într-un comunicat de presă. Ceea ce pot să va spun e că zborul a fost perfect legal şi este un zbor plătit. Mai departe, din punctul meu de vedere, acele hărţii care se plimbă sunt false. Acolo este o altă problema, iar organele statului îşi vor face datoria. Acea hârtie nu ştiu cum a ajuns să plece de acolo, nu ştiu de ce s-a scris lucrul acela pe ea”, a declarat Tiţea, potrivit stirileprotv.ro.

Reprezentanţii Şcolii Superioare de Aviaţie nu au dorit să comenteze cazul. O anchetă este în desfăşurare la această instituţie şi la Aeroportul Băneasa.

Înainte să fie numit secretar de stat la Transporturi, Dragoş Titea, membru PSD, a fost director în cadrul Romatsa, compania Ministerului de Transporturi care se ocupă de dirijarea traficului aerian.

Un zbor cu elicopterul Bucureşti – Constanţa poate costă aproximativ 1.000 de euro, dacă aparatul este închiriat de la un operator privat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.