Un citat din Paul Catană, un tânăr care tocmai a părăsit acest plan existențial pentru altele, ne îndeamnă să nu lăsăm lumea să ne schimbe zâmbetul, ci să ne folosim zâmbetul ca să schimbăm lumea. Acest articol este un tribut adus celui ce ar fi putut deveni Paul dacă zborul lui nu ar fi fost frânt.

Avem, majoritatea dintre noi, obiceiul nociv de a ne exagera problemele, nu de puține ori închipuite și de a ne înconjura cu munți de obstacole raționale ce stau între noi și o mult prea nedefinită fericire. Ne ascundem de viață în spatele unor măști de seriozitate și profesionalism, ne exilăm bucuria de a trăi într-o lume onirică și căpătăm de foarte tineri un suflet agorafob, tot mai tentat să rămână dincolo de realitatea care l-ar putea răni. Din această postură, fiecare întâmplare nefericită de care auzim sau, Doamne ferește, ni se întâmplă, devine o catastrofă, un motiv în plus să stăm “la cutie”.

Viața este o luptă continuă, fiecare lucru pe care ni-l dorim poate fi obținut numai prin strădanie asiduă și poate tocmai de aceea primim lecții de viață de la luptători. Nu l-am cunoscut personal pe Paul Catană, a trebuit să moară ca să aflu că a existat, dar scurta lui viață printre noi constituie o lecție dură pentru noi toți, cei ce ne plângem de o banală răceală, că viața poate fi trăită normal, cu zâmbetul pe buze. Nu e nevoie să ne proiectăm suferința asupra celor din jur și nici să provocăm milă, putem să ne trăim zilele ca și cum am fi sănătoși și veseli, descoperind destul de curând că viața poate fi frumoasă exact așa cum e.

Dacii râdeau când mureau, poate că ar fi bine ca noi să încercăm să trăim zâmbind. Paul a plecat luându-și cu el suferința, dar a lăsat în urmă foarte mulți prieteni care zâmbesc pentru el, conștienți că zâmbetul poate fi o scrisoare senzorială care excede viața sau moartea.

Citatul din Paul Catană mi-a reamintit un alt zâmbitor, un copil deosebit, Sebastian Remus Crăciun, poate nu tocmai întâmplător tot din Câmpulung, care se luptă cu o boală teribilă, tetrapareză spastică, de când se știe. Acest copil zâmbește-n versuri sau în proză, zâmbește molipsitor, cu un optimism care dă aripi și a reușit să adune în jurul său mulți oameni, copii sau maturi tocmai prin veselia sa, în condițiile în care oricare dintre noi probabil că am fi cedat.

Aceste exemple și sunt convins că mai sunt și altele, mă îndeamnă să vă spun să zâmbiți. Chiar dacă zâmbetul vostru nu va schimba lumea, va schimba cu siguranță viața voastră și a celor care vă înconjoară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.