Programate pentru perioada 8-9 septembrie, Zilele Comunei Sadova au fost anulate din motive financiare, primarul comunei, Mihai Constantinescu Otcu, și consilierii locali, hotărând să redirecționeze banii către o altă investiție.
Astfel, întrucât inundațiile din ultima perioadă au afectat multe localități din zona de munte, inclusiv comuna Sadova, banii vor fi folosiți pentru construirea a 2,4 km de drum, pe pârâul Zbrâncanilor.
„Am luat această hotărâre tot în urma discuțiilor purtate cu oamenii din comună. Sigur că ne-ar fi plăcut și să petrecem împreună, însă n-am putut să nu țin cont și de această reală nevoie a oamenilor care locuiesc în zona respectivă. Sperăm ca Dumnezeu să rânduiască lucrurile în așa fel încât anul viitor să continuăm tradiția și să organizăm din nou acest eveniment”, a declarat primarul comunei Sadova, Mihai Constantinescu Otcu.
Concomitent cu Ziua Comunei Sadova ar fi trebuit să aibă loc și Festivalul-concurs interjudețean de interpretare a cântecului popular „Maria Surpat – Mina Pâslaru”.
Lasa un raspuns