Zilele Spitalului Judetean Suceava

In cadrul ” Zilelor Spitalului Judetean” vor avea loc o serie de evnimente deosebite, printre care : lansarea volumului ” File din istoria Spitalului Judetean Suceava”, volum ce ii are ca autori pe doi medici recunoscuti ca fiind somitati atat pe plan local cat si national. Este vorba despre dr. Ioan Ghe. Ietcu si dr . Mihai C.M. Ardeleanu, in coordonarea ec. Vasile Rimbu, managerul spitalului sucevean. Cu acelasi prilej vor fi inmanate diplome de excelenta si medalii de onoare celor care si-au adus un aport deosebit in activitatea si promovarea institutiei spitalicesti sucevene, in decursul timpului.
Daca in 1787 a fost construita prima cladire ce se ocupa de grija bolnavilor, in anul 1832, cu banii realizati din colecte stranse de la comunele din cuprinsul judetului Suceava, s-a construit o cladire din caramida cu peste 15 paturi. In 1860, cladirea a fost extinsa cu inca doua aripi, astfel capacitatea spitalului marindu-se la 25 paturi. In tot acest timp spitalul s-a intretinut cu bani obtinuti din taxe de spitalizare.
Între anii 1893-1895, în timpul mandatului primarului Franz Des Loges, se ridică pavilioanele care astăzi sunt cunoscute sub denumirea Spitalul Vechi. Concepute de la început pentru a îndeplini funcționalitatea de spital districtual, aceaste clădiri au purtat în epocă denumirea de „Casa publică generală a bolnavilor din Suceava”. Ansamblul spitalicesc era format dintr-o clădire principală și patru pavilioane, cu un total de 14 saloane cu o capacitate de 70 de paturi, o sală de operații, patru cabinete ale medicilor și personalului, o cameră mortuară, laboratoare și magazii, beciuri pentru gheață etc. Complexul spitalicesc era înconjurat de un parc.[1] În anul 1906 s-au adăugat la pavilionul principal încă 2 aripi.
Spitalul a fost condus de un comitet la nivel central până în anul 1918 când administrația a fost preluată de Inspectoratul General al Sănătății publice și ocrotirilor sociale (Direcțiunea serviciului sanitar București). În 1944 Spitalul a fost evacuat, iar la reluarea activității, în mai 1945, unitatea a fost pusă din nou în funcțiune cu o capacitate de 50 de paturi și apoi de 100 paturi. Până în 1951 numărul paturilor a crescut la 250. Un număr de 12 medici și 96 salariați activau în unitatea spitalicească suceveană, care avea secții de chirurgie, interne, dermato-venerice, obstetrică-ginecologie, pediatrie și TBC.
La data de 1 iulie 1951, spitalul s-a unificat cu policlinica teritorială, preluând și circumscripțiile sanitare urbane ale orașului. Cu această ocazie secția contagioase a fost mutată în cartierul Burdujeni, transformându-se în spital cu administrație proprie. La 23 august 1951 a fost dat în funcțiune un pavilion nou construit, în care la parter a funcționat secția pediatrie, iar la etaj secția obstetrică-ginecologie. Între 1956-1957 s-a construit încă un pavilion, în care s-au instalat paturile secției oncologie. Până în anul 1964 capacitatea spitalului a crescut la 565 paturi.
În anii ’60 ai secolului al XX-lea, peste drum de pavilioanele Spitalului Vechi, este ridicată o clădire modernă cu opt etaje, cu o capacitate de 600 de paturi, având în față un corp scund cu două niveluri unde se află săli de consultații, săli de conferințe etc. Clădirea este dată în folosință în anul 1964 și este cunoscută sub numele Spitalul Nou, pentru a fi diferențiat de Spitalul Vechi, care în prezent adăpostește secțiile de oncologie, boli infecțioase, dermatologie și pneumologie.[2] Ulterior, secția contagioase din Burdujeni a revenit sub administrația spitalului.
Din 1964 și până în prezent capacitatea spitalului a fost mărită succesiv la 1.159 de paturi, apoi la 1189, ulterior 1240 și în prezent 1200 de paturi. Secția contagioase a revenit sub administrația spitalului. Astăzi, unitatea poartă denumirea de Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, incluzând atât Spitalul Nou, cât și Spitalul Vechi.