La 21 septembrie este celebrată Ziua mondială a păcii, promovată de Națiunile Unite și stabilită, în 1981, prin Rezoluția 36/67, de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite, pentru a fi aniversată, în fiecare an, în deschiderea sesiunilor din luna septembrie.

Aceasta zi este dedicată consolidării idealurilor de pace, atât în interiorul națiunilor și popoarelor, cât și între ele. Rezoluția 55/282 a ONU, adoptată la 7 septembrie 2001, prevede ca din 2002 Ziua mondială a păcii să fie celebrată la o dată fixă, 21 septembrie.

ONU invită toate națiunile și oamenii să facă un gest de onoare, în această zi, prin încetarea ostilităților pe parcursul zilei pentru a celebra această zi și altfel, prin educație și sensibilizarea opiniei publice cu privire la aspectele legate de pace. Organizația Națiunilor Unite întreprinde numeroase activități destinate menținerii păcii în lume. ONU a numit câțiva mesageri ai păcii, de regulă personalități din diverse domenii, care ajută organizația internațională în îndeplinirea scopului ei nobil. Printre acestea se numără Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, tenorul Luciano Pavarotti, actorul Michael Douglas, interpretul și compozitorul Enrico Macias, jazzman-ul Wynton Marsalis, actrița Jane Goodall sau boxerul Muhammad Ali.

Comentarii Facebook

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.