Ziua Veteranilor de Război, marcată, în fiecare an, la data de 29 aprilie, a fost celebrată în avans, în Parcul “Profesor Ioan Nemeș” din Suceava, printr-o emoționantă ceremonie militară și religioasă.
Reprezentanți ai administrației publice județene și locale, ai structurilor aparținând sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională, asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere, asociațiilor de veteranilor de război, Asociației “Cultul Eroilor” Suceava, cadre didactice și elevi au marcat împreună această zi. 


După ceremonia religioasă, alocuțiunile oficialităților și ale unor invitați, prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a oferit plachete aniversare unor veterani de război și văduve de veterani de război. 


La finalul ceremoniei, la Monumentul eroilor au fost depuse coroane și jerbe de flori din partea instituțiilor prezente la eveniment.
29 aprilie 1902, este data la care regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război. 


Guvernul României a hotărât, prin HG nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007, ca Ziua veteranilor de război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.