Astăzi, 2 aprilie, a avut loc ședința festivă a Colegiului Prefectural, organizată  pentru a marca, în premieră, „Ziua Instituţiei Prefectului”.

La eveniment au fost prezenți mai mulți foști prefecți și subprefecți, dar și foști șefi de departamente și angajați ai Prevecturii Suceava din 1990 până în prezent. De asemenea, la eveniment au luat parte și reprezentanți ai conducerii Universității „Ștefan cel Mare”, respectiv de la Facultatea de Drept și Științe Administrative, dar și elevi jandarmi din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni care fac parte din Corul „Glasul Bucovinei” al instituției.

În debutul evenimentului, după intonarea imnului național, prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a făcut o introducere în istoria instituției pe care o conduce, totodată motivând și importanța acestei unități administrative.

Ulterior, cuvântul i-a fost dat celui de-al doilea prefect de după Revoluție, Ioan Băncescu, care a declarat că deși „fața Prefecturii a fost luată de către Consiliul Județean, cea dintâi rămâne <prințesa> administrației publice locale”.

De altfel, decanul Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Camelia Ignătescu, a transmis mesajul rectorului unității superioare de învățământ, care nu a putut fi prezent la eveniment. De asemenea, decanul Camelia Ignătescu a prezentat și câteva detalii despre Facultatea pe care o conduce, menționând că o bună parte din angajații Instituției Prefectului Județului Suceava sunt absolvenți ai Facultății de Drept și Științe Administrative din municipiu.

Tot în cadrul ședinței festive a fost ținut și un moment de reculegere pentru toți foștii angajați care au trecut la cele veșnice.

Prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a înmânat diplome aniversare celor care  și-au adus contribuția în desfășurarea activității acestei instituții.

La finalul evenimentului, elevii Școlii de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni au susținut un moment artistic.

 

Ziua Instituției Prefectului a fost instituită prin Legea nr. 348/2018, „în semn de recunoaștere a rolului și meritelor acestei instituții la dezvoltarea economică, culturală și socială a României”.

Comentarii Facebook

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.