Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat, în decembrie 2013, 268 de controale, dintre care 208 în domeniul relaţiilor de muncă, iar 60 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate un număr de 110 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 126.600 lei.

Inspectorul şef Romeo Butnariu susţine că, pe linia relaţiilor de muncă, descinderile s-au lăsat cu 39 de sancţiuni contravenţionale, acestea însumând 96.600 de lei. În timpul verificărilor, inspectorii de specialitate au prins 3 angajatori care au primit la muncă 15 persoane, fără a se încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă. Pentru că aveau lucrători fără forme legale de angajare, cei 3 patroni au luat, în total, amenzi de 40.000 de lei.

Pe durata controalelor au mai fost inventariate deficienţe referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă; repausul săptămânal; munca suplimentară şi evidenţa orelor prestate de fiecare salariat. În domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, lucrătorii ITM au dat amenzi însumând 30.000 de lei, în luna decembrie fiind înregistrate şi cercetate 4 evenimente care au fost încadrate drept accidente de muncă.

Controlorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava descoperit, de asemenea, nereguli legate de lipsa instrucţiunilor proprii de securitate şi sănătate în muncă şi neefectuarea controlului medical periodic de către un medic de medicină a muncii. Pe de altă parte, unii agenţi economici nu organizează activitatea de acordare a primului ajutor, în timp ce planul de prevenire şi protecţie nu este în concordanţă cu evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Despre autor

Postari asemanatoare

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.