Termoficarea nu ne dă pace nici acum, la sfârșitul primăverii, dar cum omul gospodar își face iarna car și vara sanie, și Ion Lungu a readus în atenția publicului problema contorizării energie termice.

Acum mai bine de o lună Lungu anunța că se lucrează la indicatorii tehnico-economici  pentru un proiect de reînnoire a contorilor ce măsoară energia termică, dar abia acum a anunțat cu subiect și predicat că aceștia sunt gata de așezat pe masa Consiliului Local.

„O problemă care a fost mereu importantă pentru noi, cea legată de termoficarea orașului, se apropie din ce în ce mai mult de o rezolvare. Lucrul cel mai important din punctul meu de vedere este să facem o contorizare corectă în așa fel încât fiecare cetățean să plătească atât cât consumă. Pierderile vor fi problema operatorului, a firmei care produce agentul termic și a Primăriei.

Ca atare ne dorim ca în cursul zilei de astăzi Consiliul Local să aprobe indicatorii tehnico-economici pentru contorizarea energiei termice, a branșamentelor la nivel de scară de bloc în municipiul Suceava. Valoarea totală a investiției se ridică la 23.082.780 lei, din care aproximativ 9 milioane de lei se vor duce către construcție și montaj. Această investiție este totuși, eșalonată pe o perioadă de trei ani, în primul an urmând a se cheltui aproximativ 7  milioane de lei, în al doilea an undeva la 8 milioane de lei, urmând ca în ultimul an să cheltuim alte 6,8 milioane de lei”, informează primarul.

Acesta a precizat și ce anume se va înlocui cu această sumă, deloc de neglijat, fie ea și în lei.

„Cu acești bani se vor înlocui contorii de energie termică, filtrele de impurități, robineții de izolare și contorii de energie termică pentru apă caldă menajeră. Așa cum am spus, vom demara procedura de licitație în acest an, urmând ca în anii următori să se deruleze și celelalte etape”, explică Lungu.

Cum puțină promovare electorală nu strică, mai ales acum în campanie, Ion Lungu a vrut să mărturisească sucevenilor că termoficarea Sucevei este un proiect ce i-a dat mereu bătăi de cap, dar pe care își dorește foarte mult să îl pună la punct.

„Vreau să vă spun că mă bucur când văd că sunt și alți candidați la primărie de la nivel național care dezbat pe problema termoficării. Din câte am văzut, majoritatea candidaților consideră că soluția de încălzire este cea de co-generare – ceea ce la noi deja se întâmplă. Eu cred în continuare în acest proiect de încălzire centralizată, chiar dacă mai sunt probleme. Eu sunt de părere că, având în vedere  scumpirile preconizate pentru gazul metan, soluția de co-generare este cea mai viabilă. Pentru asta va trebui însă să încurajăm consumul”, spune primarul, evidențiind apoi și cum anume am putea să încurajăm consumul, în așa fel încât operatorul sau producătorul să nu intre în faliment. „Pentru asta ne propunem să alimentăm niște investiții pe energia termică livrată de Bio-Energy. Aici mă refer în primul rând la încălzirea piețelor, lucru care se va întâmpla din acest an începând cu piața centrală, apoi în Burdujeni și George Enescu. Din câte am înțeles și Bio-Energy a trimis oferte către centrele comerciale din Burdujeni, în speranța că vor vedea că este mai viabilă încălzirea cu bio-masă și nu cea cu gaz metan”, încheie primarul, având evident planuri mari în mandatul următor. Dacă îl va obține, bineînțeles.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.