Miercuri, 21 august, s-a desfășurat Proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea august 2024.
Au fost prezenți 559 candidaţi (314 – Biologie, 3 – Chimie, 10 – Fizică, 152 – Geografie, 7 – Informatică, 68 – Logică, argumentare și comunicare, 2 – Economie, 1 – Sociologie şi 2 – Psihologie), dintr-un total de 695 candidați înscriși pentru a susține proba.
136 candidaţi au fost absenți. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 26 august (până la ora 12:00), în format anonimizat, conform prevederilor specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard, cât și electronic. În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Rezultatele finale vor fi comunicate vineri, 30 august.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele
condiții, cumulativ:
– susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
– susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
– obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Lasa un raspuns