Vineri, 4 octombrie, un echipaj de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești, aflându-se pe raza localității Pătrăuți, a oprit pentru control autoturismul condus de Gheorghe B., de 42 ani, din comuna Vicovu de Jos.

Controlându-i autoturismul, polițiștii au descoperit în interior 969 pachete de ţigări fără banderole fiscale, cu o valoare de piaţă de 5.000 lei. Bărbatul a declarat că a cumpărat țigaretele din Piața Vicovu de Sus, contra sumei de 5 lei/pachet, de la un cetățean ucrainean, a cărui identitate nu o cunoaște, și urma să le transporte în municipiul Suceava, pentru a le revinde unei persoane a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 5,5 lei/pachet.

Cele 969 pachete de țigarete au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul a fost indisponibilizat.

„În cauză s-a întocmit dosar penal, Gheorghe B. fiind reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, se precizează în comunicatul IPJ.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.