În data de 2 martie, ora 17.00, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control, pe raza comunei Vicovu de Jos, autoutilitara condusă de un bărbat de 41 de ani, din comuna Putna, care transporta material lemnos și care a prezentat pentru control, un aviz de însoțire emis la data de 2 martie 2018, ora 11.20.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului de material lemnos, la data și ora la care a fost emis avizul, conducătorul auto fiind observat în trafic în timp ce efectua un alt transport de material lemnos pe raza comunei Vicovu de Jos, polițiștii au efectuat cercetări, stabilind faptul că bărbatul a efectuat două transporturi de material lemnos, folosind același aviz de însoțire.

În cauză, s-a solicitat sprijinul specialiștilor Ocolului Silvic Marginea, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, bărbatul transporta ilegal, cantitatea de 1,6 m.c. lemn de foc de esență fag.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 262 lei, a fost confiscat și predat în custodie personalului silvic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.