Senatorul și președintele PSD Suceava, Ioan Stan, remarcă o adevărată agresiune mediatică asupra cetățenilor români în legătură cu subiecte de maxim interes pentru majoritatea acestora și consideră că metodele folosite de cei de la PNL sunt dintre cele mai lipsite de onestitate și cu atât mai jenante devin personajele care le folosesc.
„Adoptarea unei atitudini, chipurile determinate de grija față de poporul român, este în mod clar utilizată în ideea destabilizării unui guvern aprobat de Parlament. Întrebându-ne public dacă mai sunt bani de pensii și salarii, cerând pe ton ultimativ să se precizeze care este soarta Pilonului II de pensii și prestând toate acestea întru sfidarea bunului simț datorat celor ce te ascultă înseamnă de fapt transmiterea semnalului de atac asupra guvernării legal constituite. Iar camarila, frustrată de poziția de perdant al alegerilor, este gata să se preteze la demersuri puerile, dezavuate nu numai de români, de genul plângerilor penale la adresa primului ministru sau a altor membri ai guvernului. Cel mai grav mi se pare că acest gen de manipulări fără scrupule sunt îndreptate asupra unui număr foarte mare de, atenție ,alegători, apreciați ca susținători ai PSD. Acesta este motivul pentru care am decis a rememora în fața dumneavoastră etapele unei încercări disperate de a destabiliza guvernarea PSD- ALDE, aleasă prin masiv vot popular exprimat în scris și nu pe rețele de socializare.Așadar, zvonurile definite astfel la modul blând, au demarat ca urmare a unui scenariu de discuții publicat din greșeală, conform declarației d-lui Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, emitentul documentului cu pricina. Era ușor de presupus că se va încerca ”valorificarea” respectivei gafe, motiv pentru care președintele PSD a declarat imediat, și citez ”nu s-a discutat, nu se discută și nu vom adopta nici o măsură care să ducă la desființarea Pilonului II de pensii”. Ministrul muncii declară că părerea Comisiei de Prognoză nu este agreată, nu a fost transpusă într-o ordonanță de urgență și nici nu se va transpune. Același ministru amintește primului îngrijorat al țării, că este semnatar al Legii Bugetului și ca atare știe precis că sunt bani pentru salarii și pensii. Primul ministru declară în fața ziariștilor că sunt bani pentru pensii și salarii. Purtătorul de cuvânt al ALDE declară că ”cei direct implicați în această chestiune, adică prim-ministru, viceprim-ministru pe probleme economice, ministrul de Finanțe, ministrul Muncii, președintele partidului de guvernământ PSD, cu toții au spus că nu se pune această problemă. Ministrul de Finanțe a declarat că este un moment în care se face o analiză, o discuție pe toate posibilele scenarii, în ideea alegerii unor instrumente care să ofere cel mai ridicat randament pentru a avea cât mai mulți bani la pensie. De altfel, Ministrul de Finanțe a avut declarații aproape zilnice pe această temă cerând dispariția conceptului de ”suspendare” a Pilonului II”, a declarat Stan.
Senatorul sucevean consideră că „a afirma în spațiul public minciuni ca cele privitoare la plata pensiilor și salariilor „pe datorie”, ori că Guvernul a transmis Comisiei Europene intenția de a suspenda Pilonul II de pensii e totuși prea mult!
„E posibil ca emitentul să fie invidios pe ”gloria” dobândită deja de colegul său de partid, prin plângerea penală împotriva primului ministru și să acționeze pentru a-l egala ori chiar depăși. Deplâng o astfel de manevră și-l asigur pe parlamentarul cu pricina că vremea ”trubadurilor” a trecut definitiv. Iar față de astfel de degradante manevre nouă nu ne rămâne decât de a ne asigura concetățenii că, din respect pentru ei, vom continua implementarea programului de guvernare pe baza căruia ne-au acordat încredere și care, în acest mod, a devenit propriul lor program”, a conchis Ioan Stan.
Lasa un raspuns