Premiul I Faza Națională ,,Școala Siguranței TEDI!” a fost câștigat de elevii clasei I B de  la Școala Gimnazială ,,Petru Comarnescu” , Gura Humorului,  județul SUCEAVA

 Luni, 4 iunie 2018, la  Școala Gimnazială ,,Petru Comarnescu” Gura Humorului, doamna profesor pentru învățământul primar și preșcolar Teodorescu Raluca Maria și elevii din clasa I B cu care a lucrat, au primit răsplata   implicării lor  în Proiectul ,, Școala Siguranței TEDI!” Premiul I faza NAȚIONALĂ. Iniţiatorii proiectului premiază în fiecare lună un cadru didactic din România care s-a remarcat prin implicare, creativitate și prin organizarea de activităţi deosebite, premiul constând în o tabletă  pentru  cadrul didactic  şi în pachete  cu dulciuri  pentru copii.

Cu această ocazie elevii claselor P-IV din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Petru Comarnescu” , însoțiți de doamnele lor învățătoare, s-au bucurat să-l întâmpine pe TEDI,  mascota concursului,  participând totodată la o activitate educativă susținută de polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.  S-au recapitulat cu elevii claselor P-IV regulile de comportament ce trebuie respectate pentru a fi în siguranţă în drum spre şcoală, la şcoală, acasă şi în vacanţă.

„Elevii au dovedit că, deşi sunt mici, cunosc deja regulile de circulaţie  și cele de protecție personală, apoi  au recapitulat   elementele componente ale unei traversări  regulamentare. Copiilor li s-a explicat  de ce este foarte important ca ei să aplice regulile pe care le cunosc şi care pot fi consecinţele în cazul nerespectării lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava comisar șef Epureanu Ionuț.

Doamna director, profesor Lămășanu Eniko și doamna consilier educativ, profesor  Șoiman Emanuela  au mulțumit tuturor participanților la activitate,  felicitând totodată câștigătorii locului I național  și au invitat și alte clase să le urmeze exemplul.

Tedi, domnul comisar șef Epureanu Ionuț și doamna  agent șef adjunct Buzuleac Vezeteu Simona au dăruit  copiilor câștigători câte un Manual de pregătire juridică și antivictimală a copiilor din partea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava .

 Proiectul ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI a debutat în anul 2015,  se desfăşoară la nivel naţional și  are ca scop informarea copiilor cu privire la potenţiale pericole la care pot fi expuşi . Noutatea programului constă în faptul că elevii sunt învățați cum să reacționeze  și  se furnizează  soluţii pentru fiecare situație  care poate deveni  periculoasă,  prin metode educative specifice vârstei lor. Beneficiarii proiectului  sunt elevii din clasele I, care se confruntă  cu noi provocări şi sunt puși în  situaţia de a lua primele lor  decizii fără ajutorul părinţilor.

Activităţile  informativ- educative sunt coordonate de către învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române. Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi. Scopul  este ca la final elevii  să  fie capabili să identifice situaţiile de risc  la care pot fi expuşi şi să adopte măsurile de prevenire adecvate.

Implicarea Poliţiei Române în acest program se reflectă în trei componente: sprijinul logistic la realizarea materialelor informativ-preventive pentru copii, cadre didactice şi părinţi , participarea activă la acţiunile preventive din şcoli şi sprijinul cadrelor didactice în procesul de transmitere a informaţiilor privind siguranţa copiilor.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.