Luni noapte, la ora 23.20, în timp ce conducea un autoturism pe b-dul Sofia Vicoveanca din municipiul Suceava, un localnic de 57 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers într-o curbă, iar maşina a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat pe marginea drumului.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Lasa un raspuns