Preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au depus, pentru dezbatere şi adoptare în procedură de urgenţă, o propunere legislativă vizând declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi a tuturor documentelor care conţin informaţii clasificate în baza acesteia.
Ei susţin că în ultimele luni „gravele abuzuri” au fost confirmate prin protocoalele secrete semnate între SRI şi diferite instituţii din justiţie, protocoale „ieşite din orice normă juridică şi a statului de drept, care dovedesc că drepturile fundamentale pe care se bazează orice stat democratic au fost încălcate”, iar în aceste condiţii se impune „asumarea unei agende legislative care să repare această stare de fapt şi să asigure revenirea în matca statului de drept”. Proiectul prevede şi că „orice cetăţean va putea avea acces liber la aceste documente”, iar „persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele declasificate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanţelor”.
Iniţiator al acestei propuneri legislative, care a fost depusă miercuri, este şi deputatul PSD Mircea Gheorghe Drăghici.
„Au permis abuzuri împotriva cetăţenilor”
Liderii coaliţiei de guvernare susţin, într-un comunicat postat pe site-ul Camerei Deputaţilor, că în ultimele luni gravele abuzuri asupra cărora au atras atenţia public, în ultimii ani, au fost confirmate prin protocoalele secrete care au fost semnate între SRI şi diferite instituţii din justiţie.
„Înţelegerile secrete încheiate între aceste instituţii sunt ieşite din orice normă juridică şi a statului de drept. Aceste protocoale secrete dovedesc un lucru: că drepturile fundamentale pe care se bazează orice stat democratic au fost încălcate. În aceste condiţii, se impune asumarea unei agende legislative care să repare această stare de fapt şi să asigure revenirea în matca statului de drept. Propunerea legislativă de faţă conţine o serie de prevederi importante pentru stoparea abuzurilor şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, arată Dragnea şi Tăriceanu.
Ei spun că propunerea legislativă prevede că la data intrării în vigoare a legii toate documentele clasificate în baza deciziei CSAT nr. 17/2005 – inclusiv cele similare cu protocoalele încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu DNA – care „au permis abuzuri împotriva cetăţenilor” vor fi declasificate de drept, fără a mai fi necesară o altă procedură, şi vor deveni, astfel, informaţii de interes public şi nu mai produc efecte de orice natură, conform News.ro.
Oricine poate avea acces la documente
Liderii coaliţiei mai susţin că orice cetăţean va putea avea acces liber la aceste documente, astfel încât „toţi românii să poată afla adevărul despre abuzuri”.
Potrivit acestora, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI va centraliza aceste documente şi le va pune la dispoziţia persoanelor interesate: „Acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a documentelor şi eliberarea de copii de pe acestea. În al treilea rând, aflarea adevărului de către victimele abuzurilor se constituie într-un prim pas care trebuie continuat prin măsuri reparatorii”.
Propunerea legislativă mai prevede că persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim de efectele produse de documentele declasificate au posibilitatea, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, să se adreseze instanţelor, cu acţiuni în revizuire, pretenţii, răspundere civilă delictuală, pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit.
„Atunci când democraţia şi libertăţile fundamentale sunt în pericol, obligaţia pentru a pune sistemul democratic în matca sa constituţională revine Parlamentului, instituţia reprezentativă a poporului român, iar această propunere legislativă va avea un rol important în acest sens”, adaugă liderii coaliţiei.
Lasa un raspuns