Începând de vineri, 24 august 2018, vom avea la dispoziţie un termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore), în care putem achita jumătate din amenda contravenţională. Reglementarea este prevăzută în Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale.
Mai exact, actul normativ modifică art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, stabilind în noua formă că:
“Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul și codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și instanța la care se depune plângerea.”
La ora actuală, termenul este de 48 de ore.
Prin majorarea acestui termen se doreşte creșterea încasărilor la buget și degrevarea instanțelor de judecată, care au numeroase cauze privind contestații împotriva sancțiunilor aplicate prin procesele verbale de contravenție.
sursa: www.legestart.ro
Lasa un raspuns