Biserica de lemn „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Putna, cunoscută și ca Biserica de lemn „Dragoș Vodă” sau Schitul Putna, este un lăcaș de cult ortodox ce datează, conform tradiției, de la mijlocul secolului al XIV-lea. Biserica a fost ridicată inițial în satul Volovăț, fiind ulterior strămutată în satul Putna din comuna omonimă aflată în județul Suceava. În prezent, edificiul religios se află localizat în cimitirul satului, la aproximativ 1 km distanță de Mănăstirea Putna, și are hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, sărbătorit la data de 21 noiembrie.
Istoria bisericii de lemn din Putna reprezintă certificatul de naştere al moldovenilor, fiind strâns legată de înfiinţarea Moldovei ca stat şi reprezentând prima biserică din Moldova şi sigura mărturie, vie încă, a domniei lui Dragoş Descălecătorul. Legenda spune că Dragoş-Vodă, coborându-se din Cuha, Maramureş, în părţile Bucovinei de astăzi, a înfiinţat Principatul Moldovei, unde, cu dragoste faţă de cele sfinte, a ridicat în anul 1346, în Volovăţ (Olovăţul de atunci) o bisericuţă de stejar, în care, după moartea lui, să fie şi înmormântat. După 122 de ani, acest scump odor este mutat de Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt la Putna, loc provizoriu de rugăciune şi închinare pentru călugări, până ce domnitorul avea să zidească o măreaţă biserică.
Aceasta este cea mai veche și singura biserică de lemn medievală, cunoscută până în prezent, păstrată pe teritoriul României. Vechimea excepțională și planul arhaic îi conferă o valoare inestimabilă pentru arhitectura medievală din România și dincolo de granițele ei.
Biserica lui Dragoș Vodă și renovările ei
Biserica este compusă din trei părți succesive, care surprind trăsături specifice momentului în care au fost ridicate. Partea cea mai veche, atât de veche încât istoria ei se împletește parțial cu legenda, se păstrează până în zilele noastre și constituie un unicat în arhitectura medievală din România. Această parte alcătuiește Biserica Medievală.
Vechimea ei a fost stabilită prin metoda dendrocronologică în primii ani ai secolului al XV-lea. Pentru a se determina vechimea acesteia, în noiembrie 2002, arhitectul român Alexandru Baboș a prelevat 16 probe din diferite părți vechi ale structurii bisericii. Aceste probe au fost analizate în primăvara anului 2003 de specialistul suedez Hans Linderson, la Laboratorul de dendrocronologie din Lund (Suedia). 12 probe din lemn de stejar au fost datate, indicându-se tăierea arborilor după anul 1400. Rezultatele studiului lui Baboș și Linderson au fost publicate în lucrarea “Mănăstirea veche de lemn a Putnei în arhitectura medievală românească”, în care este pusă în evidență valoarea documentară deosebită a bisericii de lemn de la Putna pentru istoria arhitecturii de pe cuprinsul României.
Tradiția ridicării acestei biserici cu o jumătate de veac mai devreme, la mijlocul secolului al XIV-lea, cu rolul de necropolă voievodală în urma decesului legendarului voievod Dragoș , nu este confirmată de cercetarea științifică. Aceasta nu exclude rolul inițial de necropolă voievodală al acestei biserici, pe care l-a putut prelua înlocuind o biserică mai veche.
Lemnele vechi prezintă semne de numerotare, folosite la desfacerea și mutarea bisericii. Conform tradiției, această biserică a fost adusă de la Volovăț în a doua jumătate a secolului al XV-lea, cel mai probabil în ultimul deceniu, la inițiativa lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica de lemn a fost înlocuită la Volovăț cu actuala ctitorie de zid a lui Ștefan cel Mare, între anii 1500-1502.
Biserica de lemn medievală se distinge prin bârnele de stejar legate în cheotori cu dinte ascuns. Aspectul formal inițial se poate reconstitui în cea mai mare parte și apare sub forma unei mici capele împărțită în numai două încăperi, un naos și un altar. Naosul și altarul sunt dispuse în prelungire de la apus spre răsărit și se înscriu într-un dreptunghi de 4,77 m lățime și 8,25 m lungime. Altarul se termină poligonal, în trei laturi. Despărțirea dintre cele două încăperi este marcată de câteva bârne din tâmpla originală, integrate în actualul iconostas. În butea originală s-au păstrat două ferestre și bolta comună. Ferestrele înguste sunt tăiate dintr-un lemn așezat vertical în structură.
Împărțirea bipartită într-un altar și un naos este o trăsătură arhaică în arhitectura religioasă de lemn a românilor. Ea a mai fost relavată arheologic în mai multe locuri din Moldova și se mai poate întâlni doar în câteva cazuri, cu totul de excepție. Planul cu trei încăperi s-a generalizat ulterior.
Pe peretele estic al absidei altarului este scris anul 7089 (1580-1581) a cărui însemnătate nu o cunoaștem, dar se poate presupune o reparație mai semnificativă.
Biserica parohială
Prima schimbare importantă în structura bisericii de care avem știre datează din 1778. La inițiativa arhimandritului mănăstirii Putna, Vartolomei Măzăreanu, a egumenului Ioasaf și a sătenilor, lăcașul a fost modernizat și transformat în biserică parohială. Cu acel prilej, vechea structură planimetrică a monumentului a fost în bună măsură modificată. Astfel, s-au efectuat următoarele lucrări:
- s-au adăugat absidele laterale pentagonale și pronaosul, tăindu-se din pereții lungi;
- s-a reparat acoperișul;
- s-a înlocuit catapeteasma și s-a refăcut iconostasul;
- s-au scos stranele vechi și s-au făcut altele noi, care au fost plasate în spațiile absidelor adăugate.
Absidele au fost adăugate lateral naosului vechi și au fost ridicate parțial din lemnele de stejar tăiate din pereții bisericii, parțial din lemne noi de molid. La abside se păstrează un tip de cheotoare simplu, cu cep de legătură, și ferestre pătrate. Spre apus, intrarea veche a fost sacrificată pentru a prelungi biserica cu un pronaos, necesar pentru femei într-o biserică de mir din vremea aceea. Pronaosul a fost ridicat din lemne de molid și acoperit cu o boltă interioară, nelegată cu cea veche din naos. Ușa de intrare a fost dispusă spre miazăzi deoarece peretele vestic se termina poligonal, în trei laturi înguste. Tot atunci, se pare, vechea structură a fost reparată și așezată pe tălpi noi.
În Diata pe care și-o face la 1 ianuarie 1779, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu relatează că a construit, în apropierea bisericii de lemn de la Putna, „chilii pentru mine, chilie pentru prosforință, o școală mare și o scoală mică, tot subt un acoperământ”.
Până în anul 1786, biserica de lemn a fost schit dependent de Mănăstirea Putna. Începând de atunci, biserica de lemn din cimitirul satului a devenit biserică parohială a localității.
Pronaosul nou
Ultima etapă de construcție a avut loc în anul 1871. Atunci pronaosul a fost prelungit cu o structură rectangulară din bârne de molid, încheiate în cheotori nemțești, prevăzută cu ferestre mari laterale. Intrarea dinspre sud a fost închisă, fiind înlocuită de cea actuală spre vest. Acest ultim adaos amintește de efortul organizatoric al comunității de dinaintea festivităților din 1871, ocazionate de sărbătorirea a 400 de ani de la rectitorirea Mănăstirii Putna de către Ștefan cel Mare, un eveniment care a mobilizat la Putna elitele culturii românești.
Ca urmare a creșterii numărului de credincioși, vechea bisericuță de lemn a devenit neîncăpătoare. Temându-se că lăcașul de cult s-ar putea prăbuși, primarul satului Putna și epitropul Elisei Bicu, o sprijină cu pari de lemn. În acest timp, el cere sprijinul Fondului Bisericesc al Bucovinei și astfel, în 1900, începe să se construiască o biserică de cărămidă, în imediata apropiere a bisericii de lemn. În anul 1908 a fost finalizată construcția noii biserici parohiale (cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”), care a preluat această funcțiune de la vechea biserică de lemn. Astăzi, biserica de lemn are rolul de capelă și de muzeu.
În loc de epilog
Uitată de autorităţi, vizitată doar de câţiva turişti străini pe an, ascunsă sub Dealul Plopilor, mica bisericuţă, unicat în arhitectura medievală din România îşi poartă cu demnitate încărcătura istorică. În ultimii zeci de ani, doar Prinţul Charles şi câteva persoane particulare au făcut câte o donaţie pentru restaurarea acesteia. Dar e nevoie de eforturile mult mai multor oameni pentru salvarea bisericuţei care este martoră de aproape 700 de ani la istoria Moldovei.
Lasa un raspuns