Direcția de Sănătate Publică Suceava a primit în cursul zilei de azi a treia tranșă de vaccin antigripal, însumând un număr de 14.500 de doze de vaccin.
„Invităm toți medicii de familie din județ pentru a ridica vaccinul antigripal, de asemenea persoanele încadrate în grupele de risc sunt rugate să se prezinte la medicul de familie în vederea administrării acestui vaccin. Vă reamintim grupele de risc (persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni-64 ani aflate în evidența medicilor de familie cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienței uman; gravide; persoane, adulți, copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acorda asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt; toate persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani)”, au transmis reprezentanții instituției.
Lasa un raspuns