La finalul săptămânii trecute, în localul școlii din satul Costâna a fost lansat volumul dedicat unui mare bucovinean, „VASILE BUMBAC – oameni de seamă din Bucovina / Viața, primele poesii și escursiuni”, volum ce aparține autorului Petrea Tabarcea.

Autor al monografiilor  „Todirești, un sat din Bucovina” și „Soloneț, un sat din Bucovina”, fiu al satului Todirești, scriitorul Petrea Tabarcea adună în prezent informații necesare pentru întocmirea monografiei satului Costâna, comuna Todirești, județul Suceava.

S-a oprit de această dată la numele lui Vasile Bumbac, poet, profesor și nu în ultimul rând mare patriot bucovinean, care s-a născut în anul 1837 în așezarea Costâna și a murit în anul 1918 la Suceava.

Volumul „VASILE BUMBAC – Oameni de seamă din Bucovina – viața, primele poesii și escursiuni” de peste 400 pagini, este primul, dintr-o serie de circa 3-4, în care, în final, autorul își propune să publice toată opera acestui mare fiu al satului Costâna.

Lucrarea are ca motto un citat din Dicționarul literaturii române, de la origini până la 1900, scos sub egida Academiei Române de către Institutul de filologie română „Alexandru Philippide”, Iași, 2002.

“Activitatea literară și culturală depusă de Bumbac de-a lungul a șapte decenii … își găsește semnificația în faptul că scriitorul a fost unul din cei care au pregătit, prin scrisul lor, realizarea unității naționale a poporului român”.

Prefața semnată de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu are un titlu sugestiv pentru cele spuse mai sus despre Vasile Bumbac, în aceste zile când se împlinește un veac de la Marea Unire: „ Un cald omagiu adus centenarului unirii Bucovinei”.

Autorul Petrea Tabarcea a fost onorat de prezența cunoscutului prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, a soției, prof. Veronica Iacobescu, prof. dr. Lăcrămioara Cocîrlă, director coordonator al școlilor din comuna Todirești, ec. Ioan Grigoraș, vicepreședinte al Societății culturale „Ștefan cel Mare”- Bucovina, Mihai Bocancea, fost director coordonator al școlilor din comuna Todirești, Nicolai Mateiciuc, fost director al școlii din Costâna – în timpul căruia aceasta a primit numele „Vasile Bumbac”, ing. Rodica Seserman, care împreună cu soțul ei, generalul Dumitru Seserman, după retragerea la pensie, acordă un sprijin constant manifestărilor culturale din comună și profesorii Sergiu Ioan Tabarcea, Denisa Seserman, Delia Rotaru, Gheorghe Morar și Maria Grigorean; de asemenea au fost prezenți elevi din clasele mari ale școlii din Costâna și, binențeles, soția sa, doamna inginer Elena Tabarcea.

 

Gazda acțiunii, prof. dr. Lăcrămioara Cocîrlă, director coordonator al școlilor din comuna Todirești, a prezentat invitații, după care, în discursul dumneaei, s-a referit pe larg la activitatea desfășurată de autorul Petrea Tabarcea, de la revenirea în comuna natală, accentuând importanța acestui ultim volum publicat, dedicat lui Vasile Bumbac.

Autorul, Petrea Tabarcea și-a prezentat motivele care l-au determinat să se preocupe, începând cu acest volum, de aducerea în fața cititorilor și a criticii literare, a întregii activități literare a lui Vasile Bumbac, fiind cunoscut faptul că nici în timpul vieții nici ulterior, până în prezent, poeziile și celelalte scrieri ale acestuia nu au fost publicate decât foarte limitat. Specifică scopul acestei întreprinderi îndrăznețe și speră ca, în final, Vasile Bumbac să poată fi judecat cu o dreaptă măsură și să i se acorde locul cuvenit în literatura noastră.

În timpul expunerii elevii din clasele mari au recitat cu talent, câteva versuri, care au un farmec deosebit, din creația poetului: Dealul Costânei, Toate-n lume-s poezie, Adio Bucovinei și Odă lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

Autorul Petrea Tabarcea, a redat și o strofă din poezia La Lucina, care descrie frumoasele plaiuri bucovinene: Lasă-mă să rup o floare/ De pe plaiul tău întins/ Să mi-o pun la cheutoare/ Când de dor voi fi cuprins.

 

Profesorul universitar dr. Mihai Iacobescu, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți dascăli din Suceava și autor a numeroase cărți dedicate Bucovinei și Marii Uniri, a trecut în revistă evenimetele istorice pe care le trăim în aceste zile, unirea Bucovinei cu țara mamă și Marea Unire din anul 1918, reliefând însemnătatea lansării chiar la școala care îi poartă numele, din satul natal al lui  Vasile Bumbac, a primului volum din seria care își propune scoaterea la lumină a întregii opere a marelui om de cultură.

În continuare, domnul prof. Mihai Bocancea, fostul director coordonator al școlilor din comuna Todirești, care a publicat în anul 2016 o scurtă biografie a lui Vasile Bumbac, a remarcat efortul autorului Petrea Tabarcea de a prezenta lucrările în scrierea folosită de poet, în acele vremuri, pentru o redare cât mai exactă a „mândrului scris național” – cum l-a caracterizat Nicolae Iorga – precum și pentru transcrierea în limba actuală a poeziilor scrise cu caractere chirilice.

De o atenție deosebită s-a bucurat cuvântul emoționant al profesorului  Nicolai Mateiciuc, fostul director al școlii din Costâna, care a amintit de momentele în care aceasta a primit numele „Vasile Bumbac”.

Un cuvânt de apreciere a rostit doamna inginer Rodica Seserman care a subliniat că lansarea de carte a reprezentat un adevărat regal cultural.

În încheiere, autorul Petrea Tabarcea și invitații au exprimat mulțumiri deosebite doamnei director coordonator, prof. dr. Lăcrămioara Cocîrlă, dar și celorlalți profesori și elevi care au participat la această lansare de carte, remarcând perioada în care există o multitudine de acțiuni culturale și de rememorare a evenimentelor istorice din anul 2018.

 

Prof. Seserman Lidia-Loredana

Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare”, Cajvana

 

 

 

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.