De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violență domestică pot emite, după analizarea situației pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător.
Potrivit IPJ Suceava, ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc.
Siguranța în familie și prevenirea violenței domestice sunt priorități ale polițiștilor suceveni în anul 2019.
De altfel, respectând și punând în practică noile prevederi legale, polițiștii suceveni au emis primul ordin de protecție provizoriu.
La 04.01.2019, ora 09.23, polițiștii Postul de Poliție Arbore au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o femeie de 39 de ani, din comuna Arbore, despre faptul că soțul ei de 43 de ani, este in stare de ebrietate și face scandal la domiciliu.
S-a stabilit că la data de 04.01.2019, orele 09.15, bărbatul, în timp ce se afla în locuința sa, în stare de ebrietate, s-a certat cu soția lui și a lovit-o. La fața locului a fost solicitată o ambulanță care a acordat îngrijiri medicale victimei și a transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți.
Aplicând prevederile legale conform Ordinului nr. 146 din 11.12.2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști, a reieșit că există risc iminent asupra victimei, motiv pentru care s-a emis Ordinul de protecție provizoriu din 04.01.2019 prin care împotriva agresorului s-au stabilit pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 04.01.2019 ora 16.45 ca măsuri să părăsească temporar locuința și să păstreze față de victimă o distanță minimă de 500 metri .
S-a luat legătura cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea respectării termenului de 24 de ore avut la dispoziției potrivit Legii 217/2003 republicată pentru înaintarea ordinului de protecție provizoriu către acesta în vederea confirmării.
De asemenea, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,violență în familie”.
Pentru a veni în sprijinul victimelor, legislația privind violența domestică a fost modificată și completată (prin Legea nr. 174 din 13 iulie 2018), fiind reglementată modalitatea de intervenție a polițiștilor în cazurile de violență domestică și emiterea ordinului de protecție provizoriu de către aceștia. Astfel, la sfârșitul anului trecut, a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului afacerilor interne și al ministrului muncii și justiției sociale nr. 146/2578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști.
De la data de 28 decembrie 2018, polițiștii pot emite ordinul de protecție provizoriu, prin care se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una sau mai multe măsuri de protecție a victimelor.
Ordinul stabilește procedura de intervenție a polițiștilor, de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea violenței domestice, metodologia de utilizare a formularului de evaluare a riscului și procedura de emitere a ordinului de protecție provizoriu, precum și cea de punere în executare a acestuia.
Intervenţiile poliţiştilor la cazurile de violenţă domestică se pot realiza din oficiu sau ca urmare a sesizărilor primite prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (112), formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică, de către persoanele care au asistat la producerea actelor de violenţă domestică sau de către alte persoane.
În cadrul intervențiilor, polițiștii pot lua măsuri pentru separarea victimei de agresor și pot realiza orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Ei observă și adresează întrebări cu privire la starea fizică a persoanelor implicate și, dacă se impune, solicită intervenția echipelor medicale. Informează atât victima, cât și agresorul, cu privire la drepturile și obligațiile lor și măsurile ce vor fi dispuse în urma evaluării situației de fapt.
De asemenea, sesizează structurile specializate ale Poliției Române sau ale altor instituții în situația în care, în urma verificării sesizării, sunt constatate și alte fapte incriminate, obținând probe, după caz.
Ordinul prevede și modul în care polițiștii trebuie să acționeze în situații speciale, spre exemplu în cazul evacuării agresorului din imobil.
Cu ocazia intervenţiei, în vederea stabilirii existenţei unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea persoanelor să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, poliţiştii evaluează situaţia de fapt pe baza formularului de evaluare a riscului ce cuprinde 21 de întrebări. Pe baza răspunsurilor, se stabilește dacă există realmente riscul ca viaţa sau integritatea fizică a victimei să fie pusă în pericol.
Primele șapte întrebări se referă la situații de o gravitate mai ridicată. Astfel, printre altele, victima va trebui să răspundă la următoarele întrebări: „Agresorul/agresoarea a încercat vreodată să vă ucidă?”, „A folosit vreodată arme sau obiecte care să vă rănească?” sau „În urma acestui incident aţi suferit leziuni? Echimoze, Excoriaţii, Plăgi tăiate/înţepate/împuşcate, Arsuri, Mutilări, Altele?”.
Dacă la două din primele şapte întrebări răspunsul este afirmativ, poliţistul va încadra situaţia ca având un „risc iminent pentru victimă” şi va putea emite ordinul de protecţie provizoriu.
În situaţia în care concluziile rezultate în urma întocmirii formularului de evaluare a riscului indică existenţa unui risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, poliţistul care a întocmit formularul de evaluare a riscului emite ordinul de protecţie provizoriu. „Cu ocazia evacuării temporare din locuinţă, agresorului i se oferă timpul strict necesar pentru ca acesta să îşi poată lua asupra sa documentele de identitate, bani, medicamentele sau alte bunuri personale de strictă necesitate”.
Față de agresor, polițistul, prin ordinul de protecție provizoriu, poate dispune și alte obligații sau interdicții, și anume: păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de resedință, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate sau, dacă este cazul, predarea către poliție a armelor deținute de acesta.
Având în vedere modificările și completările aduse legislației, precum și introducerea unor elemente de noutate în activitatea desfășurată de poliție, în luna noiembrie a anului trecut, echipe de specialiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Ordine Publică și Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității) au organizat o serie de sesiuni de pregătire a polițiștilor, în 19 centre zonale.
Astfel, la sesiunile de instruire, inițiate de I.G.P.R, au participat peste 4.500 de polițiști, obiectivul activității constând în transmiterea către aceștia a noilor prevederi legislative în domeniu și clarificarea aspectelor privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică. Aceste sesiuni de instruire au reprezentat doar o primă fază a unui proces care are ca scop generalizarea actualizării competențelor la nivelul tuturor polițiștilor care vor acționa în situații care solicită aplicarea procedurii de emitere a ordinului de protectie provizoriu. Cei peste 4.500 de polițiști instruiți în această etapă s-au constituit în instructorii colegilor lor din unitățile de poliție în care își desfășoară activitatea, prevederile legale în domeniu devenind obiect al activității de pregătire continuă pentru asigurarea aplicării lor eficiente și unitare.
În primele 11 luni ale anului trecut, la nivel national, au fost sesizate 35.623 de infracțiuni din sfera violenței domestică (52,3 % în mediul urban și 47,7 % în rural). Dintre acestea, ponderea cea mai mare parte este reprezentată de faptele de „lovire sau alte violențe” – 58,6%, urmate de „amenințare” – 7,25%, „abandon de familie” – 21,33% și „nerespectare a ordinelor de protecție” – 3,71%.
La nivelul județului Suceava, în primele 10 luni ale anului 2018 au fost emise 88 de ordine de protecție, față de 79 în perioada similară a anului 2017.
Lasa un raspuns