CCR a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputaților referitoare la existența unui conflict între Parlament și Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor.

În acest context, Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților a avut o primă reacție pe acest subiect, pe care vă invităm să o citiți mai jos:

„ Înțeleg și aștept și eu decizia și motivarea, că sesizarea pe care eu am făcut-o s-a admis, am făcut-o în numele Camerei Deputaților. Probabil, la instanță trebuie fiecare să vadă dacă actele materiale au fost făcute conform Codului de procedură penală. Practic, acele probe care au fost făcute incorect și dosarele care au fost făcute incorect, cu încălcarea Codului de procedură penală, reprezintă o nulitate”, a spus Florin Iordache

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.