Miercuri, 30 ianuarie, în jurul orei 12:15, în timp ce conducea autoutilitara pe str. Ştefan cel Mare din orașul Gura Humorului, Ilie D. (47 de ani), din orașul Gura Humorului nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere și a încălcat marcajul longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers, ocazie cu care, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus din sens opus Gabriel M. (20 de ani), din orașul Frasin, care nu a mai putut evita impactul.

Potrivit IPJ Suceava, din accident, a rezultat rănirea uşoară Veronicăi M. (40 de ani) din orașul Frasin, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 20 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.