Un copil de 14 ani din Rădăuţi s-a urcat la volanul unei maşini şi a pornit într-o cursă nebună prin oraş, cu alţi copii în maşină. La un moment dat, copilul aflat la volan a lovit o maşină, accidentul fiind observat de un echipaj de Poliţie, care a plecat în urmărire.
Încercând să îl blocheze, un alt echipaj de Poliţie i-a ieşit în faţă, însă a fost lovit şi dat la o parte de pe şosea de maşina condusă de minor. Poliţistul aflat la volan a fost rănit. Maşina s-a oprit apoi într-un stâlp, iar copilul de la volan a reuşit să fugă.
După impactul cu maşina Poliţiei, au rezultat avarii la autospeciala și rănirea ușoară a conducătorului autospecialei, un agent de poliție de 30 ani.
Ulterior, şoferul minor a coborât din autoturism și a fugit, fiind reținut doar un pasager, un tânăr de 16 ani. Celălalt pasager minor a reuşit şi el să fugă.
S-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis și vătămare corporală din culpă. Se continua cercetarile pentru localizarea si retinerea soferului minor.
Urmărire ca-n filme pe străzile din Rădăuți!
Publicată de LaRadauti pe Miercuri, 20 februarie 2019
(Sursa video: La Rădăuți)
Lasa un raspuns