Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din județul Neamț, a fost găsit decedat luni dimineață, în curtea Mănăstirii Bogdănești.
Cadavrul se afla pe treptele de acces într-o anexă a mânăstirii, destinația cazare a Centrului filantropic și de întrajutorare creștină ,,Acoperământul Maicii Domnului”, având în jurul gâtului o sfoară din material plastic.
Bărbatul locuia în centrul mai sus menționat din luna mai a anului 2016 și era cunoscut cu tulburări mentale și de comportament, fiind cunoscut ca, consumator de băuturi alcoolice.
La fața locului s-a prezentat și un echipaj medical, care a constat decesul.
La examinarea fizică a cadavrului nu au fost găsite urme de violență sau leziuni.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru „ucidere din culpă”, s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, care este depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.