La sfârșitul lunii noiembrie a avut loc la Muzeul de Istorie din Suceava, vernisajul expoziţiei temporare „100 DE ANI DE LA UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA. 1918-2018”, eveniment cultural care s-a încadrat în amplele manifestări prilejuite de sărbătorirea Centenarului revenirii „Ţării Fagilor” la Patria-mamă.
Începând cu luna aceasta, expoziția, realizată de dr. Mihai-Aurelian Căruntu, urmează să fie itinerantă prin mai multe școli gimnaziale și licee, cu precădere din mediul rural, conform unei inițiative manageriale ale conducerii Muzeului Bucovinei din urmă cu mai mulți ani. În cadrul celor 25 de panouri sunt prezentate acte inedite adoptate de Consiliul Național Român, documentele Constituantei și ale Congresului Național al Bucovinei din 28 noiembrie 1918, fotografiile unor personalități politice și militare, sau ale unor eroi care s-au jertfit pe altarul idealului național, printre care: Iancu Flondor, Ioan Nistor, Sextil Pușcariu, generalul Iacob Zadik, Ion Grămadă, Lascăr Luția, Teodor Turtureanu ș. a.
Astfel, Muzeul de Istorie înțelege să continue manifestările dedicate Centenarului și în acest an, pentru a marca faptul că, în urmă cu un secol, lupta nu s-a încheiat, ci a continuat sub forma bătăliei diplomatice pentru recunoașterea internațională a noilor hotare și apărarea cu armele a acestora în fața ofensivei Kominternului. Pentru început, timp de o lună, începând cu data de 8 mai a.c., expoziția va fi găzduită, la Școala Gimnazială din Mitocu-Dragomirnei, cu acceptul şi sprijinul directorului acestei instituții, profesor Daniela Domșa. În consecință, nu doar elevii, dar și toți iubitorii de istorie, sunt așteptați să viziteze expoziția menționată, care își aduce contribuția la o mai bună înțelegere a contextului intern și extern care a contribuit la realizarea Marii Uniri din 1918.
Lasa un raspuns