Gheorghe Flutur, președintele PNL Suceava a afirmat, sâmbătă, 11 mai, la mitingul electoral regional al PNL de la Iași că schimbarea la față a Moldovei a început și că oamenii au optat pentru drumul european al României.
Flutur a precizat că președintele Românie, Klaus Iohannis, a adus Europa în inima României și că acum a adus-o și la Iași și strălucește soarele.
„Din păcate, adversarii noștri despre care nu-mi place să vorbesc, au vrut să ne scoată din Europa. Le-a ieșit pe jumătate: au ieșit doar ei din Europa pentru că socialiștii europeni pe ei i-au scos. România a rămas și trebuie să meargă cu noi înainte pe drumul european. Aceasta trebuie să fie mesajul”, a spus Flutur.
Flutur s-a întrebat retoric ce le vor spune copiilor și nepoților, cei care au fost alaltăieri la Iași la mitingul PSD.
„Vreau să ne uităm în ochii celor care au fost altăieri aici. Ce o să le spună copiilor și nepoțiilor lor, de ce votează PSD care nu iubesc Uniunea Europeană? De ce mai candidează? Ce au făcut cu noi în zona Moldovei 30 de ani că am rămas cea mai săracă regiune din România? Este o tristă realitate, avem doar 39 la sută din PIB-ul european. De ce îi votează? Doar pentru că prinde manipularea? Nu mai prinde! După părerea mea PSD crede că poate conduce România cu Jandarmeria ori acest lucru nu se poate!”, a spus Flutur.
Flutur consideră că România trebuie să fie un model pentru Republica Moldova pentru că în 30 de ani nu a fost un model.
„Să nu e mire că ei nu i-au de la noi drumul pro-european sau îl iau foarte greu pentru că am rămas cei mai săraci. Zero kilometri de autostradă. E adevărat. S-a făcut un metru la Suceava, dar nu e suficient. Asta trebuie să plătească peste două săptămâni PSD la alegeri pentru că ne-a mințit pe noi cei din zona Moldovei. Pentru că ne-au trimis copiii la muncă în străinătate”, a mai spus Flutur.
El le-a spus liderilor liberali că autostrăzile care trebuie să lege Moldova de București și de Occident trebuie să fie autostrăzile întoarcerii tinerilor plecați în străinătate pentru că nu au locuri de muncă acasă.
„Am încredere că pariul nostru începând cu europarlamentare vor fi autostrada Est-Vest și Nord-Sud, altfel nu-i putem ajunge din urmă pe ceilalți și nu este corect. De aceea dragii mei compatrioți moldoveni haideți să fim mai uniți în demersul nostru și să sancționăm la vot pe cei care ne-au adus în sărăcie pentru că asta a făcut PSD. Dacă vom fi uniți vom câștiga: am încredere în echipa PNL pentru alegerile euro parlamentare”, a spus Flutur.
El a arătat că de la europarlamentarii liberali așteaptă la Suceava mai multă Europă, mai mulți bani europeni, drepturile românilor apărate cu demnitate, respectând regulile europene.
La final președintele PNL Suceava a îndemnat să se voteze „Da” la referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis pentru că este drumul spre normalitate.
„Președintele Iohannis a cerut referendum pentru că așa nu se mai poate! România a derapat în ceea ce privește justiția. Trebuie să ne facem bine, să revenim la normalitate. Am încredere în lecția de democrație a zonei Moldovei care, cu Ardealul împreună și convis că și cu mulți din sud, vor da o lecție PSD să se ducă să se odihnească în opoziție”, a spus Gheorghe Flutur.
Lasa un raspuns