„Astăzi, 13 mai, dosarul de extrădare a domnului Radu Ştefan Mazăre a fost predat autorităţilor competente din Republica Madagascar. La ora 8:00, dosarul a fost predat Ministerului Afacerilor Externe, iar la ora 9:00 a fost predat Ministerului Justiţiei din Republica Madagascar. Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum şi toate documentele transmise de instanţele competente din ţara noastră, atât în limba română, cât şi traduse autorizat în limba franceză. Astfel, Ministerul Justiţiei din România şi-a îndeplinit obligaţia legală în conformitate cu atribuţiile conferite de Legea 302 din 2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Cu un efort extraordinar,colegele şi colegii mei din Ministerul Justiţiei au reuşit să pregătească dosarul de extrădare contra cronometru, practic, în mai puţin de 48 de ore., în ciuda volumul impresionant de documente, ştiţi că sunt peste 600 de pagini”, a precizat ministrul.

Ea a subliniat că dosarul complet de extrădare a fost sigilat deea,  personal, sâmbătă, 11 mai, la ora 20:02, iar ulterior a fost predat reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi transmis personal prin curier diplomatic autorităţilor din Madagascar.

„Concomitent, dosarul de extrădare a fost transmis în format electronic şi la Ministerul Justiţiei din Republica Madagascar în aceeaşi seară. În aceeaşi seară a zilei de 11 mai, la ora 22:29, Biroul Interpol a confirmat Ministerului Mustiţiei din România că întreaga documentaţie a fost primită şi trimisă inclusiv prin reţeaua Interpol.

În dimineaţa zilei de 12 mai, un curier diplomatic a plecat în Madagascar cu toate documentele predate sub sigiliu de Ministerul Justiţiei. Aceste documente, aşa cum v-am spus au fost predate personal în această dimineaţă, avem şi confirmarea de primire”, a explicat ministrul Justiţiei.

Ana Birchall a mulţumit colegilor săi care au lucrat la foc continuu pentru a duce la bun sfârşit această misiune.

„Le mulţumesc, de asemenea, colegelor şi colegilor mei din Ministerul Afacerilor Externe şi din Ministerul Afacerilor Interne pentru ajutorul acordat. Rămânem în contact cu autorităţile din Republica Madagascar pentru orice alte informaţii care vor mai fi considerate necesare”, a conchis ministrul.

Radu Mazăre. condamnat la 9 ani de închisoare, a fost arestat în 8 mai, pentru şase zile, ceea ce a impus declanşarea procedurii de urgenţă pentru extrădare.

Sursa: Observator