Sâmbătă, 11 mai 2019, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, s-a desfășurat cea de-a treia etapă a ediției cu numărul doisprezece a concursului „Student pentru 1 zi”, dedicată elevilor de clasa a XI-a, organizați pe echipe, la disciplinele Geografie, Filosofie, Managementul energiei și energie regenerabilă, Electronică și automatizări, Ecologie și protecția mediului, Ingineria produselor alimentare și Gastronomie. Această etapă a încheiat ediția 2019 a concursului „Student pentru 1 zi”, care a reunit, la Suceava, peste 360 de elevi, din clasele a XI-a și a XII-a, de la colegii și licee din județele Suceava, Iași, Neamț, Vaslui și Botoșani.

Și elevii participanți la compețiția dedicată claselor a XI-a  au simțit ce înseamnă a fi „Student pentru 1 zi”, efectuând un tur complet de campus, în care au putut vedea Biblioteca USV, Observatorul Astronomic, laboratoarele de specialitate, activitatea de la Radio USV sau Centrul de Natație și Kinetoterapie, urmat de un prânz la Restaurantul USV. Totodată, profesorii coordonatori au participat la un atelier de lucru organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră al USV, susținut de domnul dr. ing. Ovidiu Gherman.

Câștigătorii acestei etape sunt: Geografie, Premiul I: HAȘMEI Mihaela- Bianca, ILIESI Cosmina Gabriela și LOBA Marta, Premiul II: ACASANDRE Alexandra Maria, OPREA Diana și SIBECHI Elena, Premiul III: LUPU Iasmina-Andreea, TURCU Diana Maria și VÎNTU Bianca; Filosofie, Premiul I: HRIȚCU Nicoleta, MACOVEI Adina și ȘTEFAN Bianca, Premiul II: IORDACHE Mădălina Elena, MUHA Nicoleta Victoria și ROMAN Roberta Iulia, Premiul III: LAZĂR Diana, DASCĂLU Raluca și OBOROCEANU Tania; Managementul energiei și energie regenerabilă, Premiul I: Alexandru ABRAMIUC,  Florin George BACIU și Daniel Iulian FLUTUR, Premiul II: Larisa LUCA și  Carmen BEJENAR, Premiul III: Radu CERCEL, Mențiune: Irina ALIN și Răzvan Andrei MACSIM, Alexandra PASCARIU și Bianca ORELEȚCHI; Electronică și Automatizări, Premiul I: MOROȘAN Andrei și ȚEHANCIUC Alexandru Florin, Premiul II: GRECU Alexandru și IORDACHE Ștefan Gabriel; Ecologie și Protecția Mediului, Premiul I: BUTNARIUC  Doina, IEDENAC Bianka Paula  și ZEPCIUC Eduard, Premiul II: BRANDIU Mihaela Carmen și SCHIFIRNEȚ Andreea Mihaela, Premiul III: LUPU Andreea Corina și PAL Adrian Ionuț, Mențiune: GRAMA Cristian, MURARU Maria Magdalena și OPOCINSCHI Robert; Ingineria produselor alimentare, Premiul I: AOLĂRIȚEI Ana, LUCA Denisa-Ștefania și POPESCU Eusebiu, Premiul II: FLOREA Mădălina și TULBURE Bianca, Premiul III: BARBĂLATĂ Samuel și PANȚIRU Andreea; Gastronomie, Premiul I: BUJOR Sabina și ENACHE Ionuț Adrian, Premiul II: COJOCARI Victoria și GOLEA Cornelia, Premiul III: CURIC Crina, POROCH Andrei și RACOLCIUC Adina, Mențiune: CLIMEC Ana Maria și GROSARIU Ioana.

Menționăm că toți elevii au primit diplome de participare, iar elevii clasați pe podium au plecat acasă cu  premii constând în obiecte de birotică.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.