Procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților: M. C., P. L. I., G. P., S. V. D., B. P., Ț. T. D., B.I. și B.M., într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârşirea infracțiunii de contrabandă.
Activitatea infracţională a membrilor grupului infracțional organizat a constat în introducerea de ţigarete de proveniență extracomunitară, peste frontiera „verde” cu Ucraina, adiacentă localității Ulma, județul Suceava, şi comercializarea acestora către diverşi intermediari, care le-au distribuit spre vânzare pe piaţa neagră din ţara noastră.
În cadrul activităților de urmărire penală au fost realizate 32 de activități de confiscare legendată a diferite cantități de țigarete de proveniență extracomunitară, totalizând 316.079 pachete cu astfel de țigarete.
La data de 15.05.2019, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, Iași și Bacău au efectuat un număr de 26 de percheziţii domiciliare pe raza județului Suceava şi o percheziţie domiciliară pe raza județului Bacău.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 10.498 pachete de ţigarete de proveniență extracomunitară, 59 telefoane mobile, 39 cartele telefonice, 4 autoturisme, suma de 37.250 lei și 1.030 euro, 5 statii emisie-receptie, 2 binocluri, 6 laptop-uri, 13 memory stick, 1 card microSD, 2 tablete, mai multe înscrisuri şi documente cu valoare probatorie.
Inculpații reținuți au fost introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Suceava şi patru dintre ei urmează să fie prezentați Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei și cadrelor de jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău şi I.J.J. Suceava.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Lasa un raspuns