Românii au ieșit într-un număr mare la vot, duminică, astfel că la ora 13.00, prezența la vot la alegerile europarlamentare a fost de 19,75 %, iar la referendumul convocat de președintele Klaus Iohannis -de 18,04%.
Până la data publicării acestui articol, topul celei mai scăzute prezențe la referendumul pe justiție inițiat de președintele Klaus Iohannis este ocupat de Vaslui,, urmat de Satu Mare, Ialomița, Botoșani, Călărași, Covasna, Marmureș și Suceava.
În competiția pentru Parlamentul European se află 13 formațiuni politice și trei candidaţi independenţi, conform Biroului Electoral Central (BEC).
Românii din Diaspora au la dispoziţie 441 de secții de votare pentru europarlamentarele şi pentru referendumul de duminică. Ei au început să voteze încă de sâmbătă, 22:00, ora Bucureștiului, primele urne fiind deschise în Noua Zeelandă.
Cele mai multe secții de votare sunt organizate în Italia (76), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29), Germania (25), Franța (17), Austria (9), Belgia (8).
Pentru a-și exercita dreptul la vot, cetățenii români trebuie să dețină un act de identitate românesc valabil: pașaport diplomatic, pașaport diplomatic electronic, pașaport de serviciu, pașaport de serviciu electronic, pașaport simplu, pașaport simplu temporar, carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate.
Pot vota cei care au reşedinţa, domiciliul sau se află ca turişti în străinătate.
În afara României, nu poate fi folosită urna mobilă. Vor exista urne de vot distincte pentru fiecare scrutin.
Secţiile de vot se deschid la 7:00, ora locală, şi se închid la 21:00, ora locală. Alegătorii care la ora 21:00 se află în localul secției de vot pot să-și exercite dreptul de vot.
Pentru evitarea votului multiplu și a altor fraude electorale, se folosește Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV).
Cei care s-au înscris pe listele statului european în care locuiesc, dar nu vor vota acolo, vor completa o declarație pe proprie răspundere.
Lista secţiilor de votare poate fi consultată pe site-ul MAE.
Guvernul, prin OUG 6/2019, a introdus sistemul electronic de monitorizare a prezenței la vot, iar Ministerul de Interne informează că Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), împreună cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) şi Institutul Naţional de Statistică (INS), asigură implementarea și operaționalizarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV.
Lasa un raspuns