O femeie de 86 de ani, din comuna Bogdănești, a căzut în fântâna din curtea locuinței sale, marți, 28 mai 2019.
Din verificările efectuate la fața locului și declarațiile rudelor, T. Floarea prezenta în ultimul timp tulburări de comportament, fiind îngrijită și supravegheată zilnic de către membrii familiei sale.
S-a efectuat cercetarea la faţa locului constatându-se cu această ocazie că, găleata a fost scoasă și găsită lângă fântână, unde se afla un scaun cât și galoșii cu care a fost încălțată femeia.
La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Fălticeni și un echipaj medical SMURD care au procedat la scoaterea cadavrului din fântână, care a fost găsit căzut cu capul în jos, fiind executate manevre de resuscitare, în final persoana în cauză fiind declarată decedată.
A fost anunțat SML Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Lasa un raspuns