Patrula de siguranță publică din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a fost sesizată duminică, 7 iulie, în jurul orei 21:40, de către S. I.  de 29 ani din Rădăuți despre faptul că a fost agresat fizic de fratele său S. V. de 30 ani, în timp ce se afla pe str. Mihai Viteazul, din mun. Rădăuţi

S.I., aflându-se pe strada Mihai Viteazul nr. 7, s-a întâlnit cu fratele său S. V., faţă de care are o datorie mai veche, şi pe fondul consumului de alcool, între cei doi s-a iscat un scandal.

În altercaţie S. V. l-a lovit cu palma peste faţă pe fratele său.

S.I. nu a suferit leziuni şi nu a necesitat niciun fel de îngrijiri medicale, exprimându-şi verbal dorinţa de a nu depune plângere împotriva fratelui său.

În cauză s-a întocmit dosar penal privire la infracţiunea de ,,violență în familie”, ce va fi soluţionat procedural de Biroul de Ordine Publică – Compartimentul de Proximitate.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.