Profesorul Gabriela Mihai ocupă, începând cu data de 7 august 2019, funcția de inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava.

Aceasta a fost numită prin ordin al Ministrului Educației, prin detașare în interesul învățământului, până la organizarea unui nou concurs.

Luni, 12 august, Gabriela Mihai a susținut prima conferință de presă în calitate de inspector școlar general. În cadrul acesteia și-a prezentat principalele sale obiective, printre acestea menționând „începerea anului școlar 2019 – 2020 în condiții optime în toate unitățile de învățământ din județ și realizarea planului de școlarizare pentru învățământul profesional”.

 

Inspectorul școlar general a vorbit și despre CV-ul său care este demn de funcția pe care o deține în prezent.

 

„Sunt un profesor cu 39 de ani de vechime  asta pentru că mi-am început activitatea ca învățător fiind absolvent de liceu pedagogic. Peste 30 de ani am activat la Școala Nr. 1 Suceava, întâi ca învățător, institutor, profesor de limba română, director adjunct și director al școlii. Am făcut parte din echipa managerială a școlii (nr 1) 16 ani. Am fost formator al Casei Corpului Didactic, formator al ARACIP și sunt membru al corpului de experți al ministrului de 7 ani. De altfel, CV-ul meu este public pe site-ul inspectoratului”, a transmis Gabriela Mihai.

Aceasta a mai spus că vrea să aducă și elemente de noutate dar să și îmbunătățească lucruri care există deja există la nivelul inspectoratului.

„Printre lucrurile pe care mi le-am propus să le realizez se află și un Centru de Excelență. La nivelul județului nostru au funcționat grupe de excelență fără să existe Centru Județean de Excelență. De asemenea, în atenția mea va fi accesul egal pentru toți copiii la educație pentru că toți au acest drept. Ne propunem să păstrăm în școala cât mai mulți elevi astfel încât, dacă se poate, să reintegrăm în sistem și elevi care au părăsit școala. Toate acestea vor duce la o rată mai scăzută a analfabetismului din județul Suceava”, a transmis inspectorul școlar general.

Vă atașam mai jos CV-ul noului inspector școlar general al Inspectoratului Școlar.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.