Luni, 9 septembrie, la ora 14.50, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208S din orașul Dolhasca, un localnic de 34 de ani nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi, ocazie cu care, a surprins și accidentat ușor o femeie de 82 de ani din aceeași localitate, care, în calitate de pieton, traversa drumul prin loc nepermis și fără să se asigure.
Potrivit IPJ Suceava, după producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției și s-a deplasat la domiciliu de unde a apelat serviciul de urgență 112 și a sesizat evenimentul.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, acestuia și victimei li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și ”părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.
Lasa un raspuns