După ce la începutul acestei luni inspectorul școlar general al IȘJ Suceava, Gabriela Mihai, anunța că va merge cu cântarul în geantă pentru a vedea ce greutate au ghiozdanele elevilor, vineri, 13 septembrie, acesta s-a deplasat la Școala Ion Creangă, din cartierul Obcini și cântărit gențile pe care le duc în spate copiii.
Greutatea ghiozdanelor cântărite a variat, cel mai ușor fiind de 3 kilograme, iar cel mai greu de 11 kilograme, aparținând unei fetițe de 10 ani.
Gabriela Mihai a fost însoțită de un kinetoterapeut și de două studente de la Facultatea de Kinetoterapie, care și-au notat într-un tabel datele copiilor dar și greutatea ghiozdanelor, pentru a face o analiză.
„Vrem să transmitem un mesaj, nu atât colegilor din educație, cât și părinților, care trebuie să fie atenți la greutatea ghiozdanului, să fie atenți mai ales atunci când îl cumpără, să găsească forma cea mai ușoară. Pentru că sunt ghiozdane în comerț care au și 3 kilograme. Ele sunt foarte aspectuoase, copiii și le doresc, dar sunt foarte grele, chiar și atunci când sunt goale. Ele pun în pericol sănătatea copiilor”, a transmis inspectorul școlar general al IȘJ Suceava.
Gabriela Mihai sfătuiește părinții să cumpere ghiozdane cât mai ușoare, dar și ca unele materialele pe care le poartă copiii în ghiozdan să fie lăsate la școală, în timpul săptămânii.
„Mai fac apel și către medicii școlari, chiar și medicii de familie, să aibă o strânsă legătură cu școala și în cadrul unor întâlniri aplicate să explice și părinților și profesorilor despre pericolul unei asemenea greutăți în spatele copiilor”, a mai transmis Gabriela Mihai.
În final, inspectorul școlar general al IȘJ Suceava a transmis că rezultatul acestei analize de la școala din Obcini va fi comunicat Ministerului de Învățământ, iar această acțiune va fi repetată și la alte școli.
Lasa un raspuns