Marți, 1 octombrie 2019, începând cu ora 12.00, Primăria Municipiului Suceava și Filiala „Plăieșii” a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, au organizat ceremonia militară organizată la Monumentul închinat eroilor din Primul Război Mondial, din fața sediului Primăriei Municipiului Suceava din Burdujeni.

În acest an au fost executate lucrări de reabilitare la acest monument, prin colaborarea dintre municipalitate și asociația anterior menționată.

Cu această ocazie, a fost dezvelită o placă comemorativă cu numele primarilor din Comuna Burdujeni din perioada 1894-1926, care a fost amplasată în sediul instituției.

Sub genericul „Am cucerit ce aveam de cucerit” monumentul prezintă în fața comunității numele unor ostași din Burdujeni, care au luptat pentru țară în Primul Război Mondial.
Trebuie spus că Monumentul eroilor din Burdujeni din Primul Război Mondial este un obiectiv cu o vechime de 95 de ani, dar arhitectura complexului monumental a fost completată cu noi elemente: – poarta bucovineană, stâlpii de lemn şi alei de acces pavate.
De altfel, pe monument sunt scrise pe toate laturile, numele eroilor locali care şi-au pierdut viaţa în intervalul 1916-1918, în prima mare conflagraţie mondială.

După intonarea imnului României și oficierea slujbei de pomenire, la care au luat parte preoții din toate parohiile cartierului Burdujeni, colonelul în retragere Neculai Niga a susținut o alocuțiune. Acesta a vorbit despre evoluția Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, dar și despre eroii căzuți la datorie în timpul Războiului.

„Am avut parte de sprijinul nemijlocit al colegilor mei din filiala Suceava a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”. Alături de noi se află reprezentanții viitorului acestei națiuni: elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, elevii Școlii de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, elevii Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, elevii Școlilor Gimnaziale „Miron Costin” și „Jean Bart” și ai Școlilor Gimnaziale nr. 6 ți nr. 10. Dorim ca această comemorare din anul centenarului înființării Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” să fie un semnal pentru unitate națională”, a spus colonelul în retragere Neculai Niga, președintele Asociației „Plăieșii” Suceava.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a precizat că este imperios necesar să avem recunoștință pentru toți cei care s-au jertfit pentru țara noastră pentru ca noi, astăzi, să putem trăi într-o țară liberă și independentă. De altfel, primarul Lungu a mai spus că îi este recunoscător președintelui Asociației „Plăieșii”, col. în retragere Neculai Niga pentru faptul că s-a implicat în reabilitarea acestui monument.

„Cred că este un lucru bun, ceea ce s-a întâmplat astăzi și vreau să le mulțumesc tuturor celor care fac parte din Asociația „Regina Maria” pentru disponibilitatea pe care o au și pentru inițiativele pe care le au în memoria eroilor noștri”, a spus primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care le-a mulțumit tuturor celor ce s-au alăturat evenimentului.

De asemenea, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc a subliniat că nu trebuie să uităm că și acum avem eroi, care fac cinste țării și care luptă în continuare pentru România.

„Eroii, oameni tineri care nu au apucat să își facă o casă și să-și întemeieze o familie, trebuie cinstiți ori de câte ori se ivește o ocazie”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Viorel Seredenciuc.

Prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi, a ținut să sublinieze că eroii locali care și-au dat viața în Rozboi, trebuie cinstiți, iar foștii primari ai comunei – târg Burdujeni trebuie comemorați pentru că datorită lor, noi, sucevenii, putem fi ce suntem astăzi.

„Cinstirea eroilor nu trebuie să fie doar un prilej de comemorare ci, mai ales de apreciere. Evenimentul de astăzi trebuie să ne responsabilizeze”, a spus prefectul județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi.

După finalizarea alocuțiunilor susținute de oficialități, președintele Asociației „Plăieșii” Suceava, colonelul în retragere Neculai Niga a conferit medalia „Centenarul înființării Societății Mormintelor Eroilor căzuți în Război”, tuturor celor care s-au implicat în promovarea, organizarea și susținerea necondiționată în activitățile specifice cinstirii eroilor neamului.

La finalul evenimentului, cei prezenți au depus coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din fața sediului Primăriei Suceava din Burdujeni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.