Municipiul Câmpulung Moldovenesc va găzdui duminică, 6 octombrie 2019, începând cu ora 11:00, pe stadionul „Rarăul”, a XIX-a ediție a „Târgului Lăptarilor” și ediția a VIII-a a Festivalului „Drumul Lemnului”.
Cele două manifestări, care au loc anual în prima duminică din luna octombrie, celebrează și promovează vechile ocupații ale câmpulungenilor.
„Târgul Lăptarilor” este o sărbătoare a crescătorilor de taurine şi a procesatorilor de lapte, care, împreună produc, respectiv, înnobilează alimentul ce reprezintă prima hrană pentru om.
Meșterii populari, crescători de animale și mici producători locali, tarabele cu produse și mâncăruri tradiționale preparate pe loc, în fața clienților, spectacolul folcloric, fac din aceste evenimente un punct de atracție pentru mii de oameni.
La acest târg participă firme al căror obiect de activitate este producerea şi comercializarea utilajelor destinate prelucrării laptelui şi lucrărilor agricole cu specific montan şi gospodarii din Câmpulung Moldovenesc, care în fermele proprii, cresc animale, care sunt evaluate de către o comisie de specialitate. În cadrul acestor manifestări mai sunt organizate standuri cu produse lactate, avicole, pomicole, ale marilor şi micilor procesatori.
Festivalul „Drumul Lemnului” a fost conceput, finanțat și organizat, în scopul realizării unei promovări eficiente a datinilor şi obiceiurilor privind prelucrarea lemnului din Bucovina, ca un eveniment cu impact turistic important, într-un cadru adecvat pentru expozanţi şi vizitatori.
Acest festival se alătură conceptelor ce stau la baza brandului „Turism în Bucovina”, prin faptul că promovează un produs turistic modern, autentic, specific zonei, cu un important caracter de conştientizare şi de cunoaştere a moştenirii lăsate de civilizaţia lemnului.
Programul acestor manifestări cuprinde: spectacole folclorice, concursuri, divertisment, discuţii pe teme profesionale. Invitații speciali de la evenimentele de la Câmpulung Moldovenesc sunt Ana Ilca Mureșan și Sorin Filip.
Lasa un raspuns