Încă de la debutul programului de prevenire a accidentelor rutiere polițiștii au avertizat că vor dispune măsuri ferme, inclusiv privative de libertate față de cei care nesocotesc legislația rutieră.
Polițiștii reamintesc că scopul programului de prevenire a accidentelor rutiere nu este privarea șoferilor de dreptul la libertate ci creșterea gradului de siguranță rutieră și conștientizarea importanței respectării legii.
Din păcate, realitatea în ceea ce privește dinamica situației operative din ultimii ani a arătat că legea trebuie aplicată cu fermitate, lucru pe care polișiștii nu vor ezita să îl facă. Polițiștii suceveni atrag încă o dată atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.
În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Suceava au finalizat documentarea activității infracționale a unui tânăr care, în mod repetat a pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, a ignorat semnalele polițiștilor rutieri, a sfidat legea și a crezut că asemenea acte de teribilism pot rămâne nepedepsite.
În data de 20.09.2019 şi ulterior, la 24.09.2019, conducătorul unui autoturism a circulat pe raza de competenţă a Biroului Rutier Suceava, respectiv pe DN 2, VO2P, DN 17 şi mun. Suceava şi nu a oprit la semnalele regulamentare de oprire ale echipajelor de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Suceava, fiind urmărit în acest sens şi înregistrat circulând cu viteza de aproximativ 200 km/h.
În urma investigaţiilor făcute de polițiști şi a vizualizării camerelor de supraveghere de pe traseele urmate de conducătorul acestui vehicul, a fost identificat autoturismul ca fiind un vehicul înmatriculat în Marea Britanie.
Tot în baza investigaţiilor efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Suceava a fost identificată o persoană de sex masculin de 21 ani din com. Dorneşti, care utilizează în prezent autoturismul şi care a relatat faptul că a achiziţionat vehiculul după data de 24.09.2019, respectiv la 25.09.2019 de la un tânăr de 20 ani din comuna Marginea, județul Suceava.
S-a procedat în continuare la efectuarea de verificări şi a rezultat faptul că tânărul de 20 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” .
În continuarea verificărilor, la data de 05.10.2019, orele 16:00, s-a emis un mandat de aducere pe numele tânărului de 20 ani. Întrucât în baza unor informaţii deţinute, acesta se deplasa pe DN2H, într-un autoturism, în calitate de pasager, la ieşirea din mun. Rădăuţi spre mun. Suceava, polițiștii Biroului Rutier Suceava, au instituit un filtru rutier și au procedat la oprirea autoturismului cu care se deplasa bărbatul. Acestuia i-a fost prezentat mandatul de aducere și motivele emiterii acestuia, fiind preluat și condus la sediul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier.
S-a stabilit că în luna iunie 2019, tânărul de 20 ani a fost condamnat de către Judecătoria Cluj cu suspendarea executării pedepsei, la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de „tâlhărie” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
În baza probatoriului administrat față de tânărul de 20 ani s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, de la 05.10.2019, orele 21:45 până la data de 06.10.2019, orele 21:45 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.
Lasa un raspuns