Oscar, bucovineanul care a gătit pentru Abramovici la Ierusalim

Primul său job, la un restaurant din Suceava, venea cu recomandarea patronului de a copia meniuri gata făcute. Nicio abatere de la ce scria acolo, nici măcar un “praf de sare” în plus sau în minus.

La 23 de ani, după vreo 48 de luni de muncă grea, Oscar a demisionat. Din ultimul salariu a cumpărat toate ingredientele pe care le-a găsit într-un supermarket și de a căror întrebuințare nu avea nicio idee. O stivă de secrete pe care nu le descifrase încă. Femeia de la casă și-a făcut trei cruci mari, iar bucătarul și-a sunat prietenii și i-a chemat la masă.

La început, făcea totul instinctual. Nu se punea problema unor cursuri de chef. Nici nu prea aveai cum să le urmezi când munceai 15 ore pe zi.

Oscar a mizat doar pe două lucruri, curaj și nevoia de creativitate. Nu dorea să reinterpreteze mâncăruri, ci să le creeze. A fost autodidact în tot ce a făcut și spune că îi place să riște în toate preparatele lui.

“Se poate spune că înveți cel mai bine la locul de muncă, dar nu trebuie să permiți să se instaleze blazarea. E bine să te miști mereu, să fii deschis, să părăsești zona de confort dacă a rămâne acolo îți afectează creativitatea.

Apoi, e important să ai curaj. Să te joci cu ingredientele, să le balansezi foarte bine, să încerci să ghicești câte un pic din ceea ce le-ar putea plăcea oamenilor”.

Acum, la 36 de ani, Oscar e un bucătar respectat la Ierusalim. A plecat în Israel în 2011. La vremea respectivă, toată lumea mergea la restaurantul din Suceava unde lucra el, să mănânce din salatele preparate de Oscar.

Mica recunoaștere nu l-a făcut să renunțe la felul lui de a fi, așa că a decis să riște din nou.

Nu vorbea ivrit, iar primii ani în Israel au fost extrem de dificili. Necunoașterea limbii îl limita: când venea bonul cu comanda, era la fel și dacă îl parcurgea de la dreapta la stânga, și în sens invers. Nu pricepea mai nimic, o luase din nou de la zero, pentru că nu știa cum se mănâncă Kasher și tipurile de hrană care respectă legile mozaice.

Lucra într-un loc unde veneau circa 1.000 de clienți pe zi. Voia să înțeleagă totul, și foarte repede.

“Câteva luni am filat cam tot ce se întâmpla acolo. Cu ce se mănâncă problema, asta încercam să aflu. Bucătarul, un arab, îmi zicea: − Oscar, ce vrei să faci? Tu nu știi limba. − Ok, gata, sunt pregătit. Pune șapte minute, pe ceasul tău, pune șapte tigăi pe masă, și-ți fac șapte sosuri diferite, cu diferite paste.

Și le-am făcut în șapte minute. − Tu ești nebun, Oscar, atâta a mai apucat să zică. Apoi am învățat să citesc bonurile și a fost în regulă”.

Apoi, sugestiile și inovațiile sale au început să apară în meniuri. Era consultat și un rabin în legătură cu mâncarea pe care o serveau, pentru a rămâne în cadrul kasher.

După doi ani s-a mutat la restaurantul Eucalyptus, unul “biblic”, așa cum scrie în prezentarea lui. Aici, fiecare platou vine cu o poveste și chiar și cu mic ceremonial.

“Îmi place să folosesc toate cele șapte condimente menționate în Biblie, grâul, orzul, strugurii, smochinele, rodiile, uleiul de măsline și siropul de curmale”, spunea chef-ul de la Eucalyptus, Moshe Basson.

“Sunt foarte multe reguli de respectat. Le-am deprins încet-încet. Cea mai importantă este să nu consumi carne și lapte la aceeași masă.

Dacă ai consumat carne, trebuie să aștepți cel puțin șase ore pentru a putea bea un pahar de lapte, de exemplu. Și doar după ce-ți clătești gura. Are legătură cu perioada de digestie”, explică Oscar.

Invers, de la lapte la carne, trecerea se poate face după o pauză de numai o oră.

Dincolo de preceptele religioase și de șocurile culturale, Oscar a trebuit să se obișnuiască și cu atentatele, și cu sunetele sirenelor care avertizează populația civilă în cazul unui atac cu rachete.

Spune că realitatea nu e atât de înfricoșătoare “precum se prezintă la televizor”, dar că i-a luat ceva timp să se obișnuiască.

Era obligat să-și abandoneze tigaia și să fugă alături de colegi spre adăpostul subteran. Odată, pe când lucra la un hotel important din Ierusalim, unde l-a servit și pe patronul lui Chelsea, Roman Abramovici, s-a întâlnit cu clienții în buncăr.

“Glumeam, ce poți să faci. Întrebau ce urma la felul doi, ce au pierdut. Găteam pentru personalități importante acolo sau pentru fotbaliști celebri. Pe ăștia din urmă nu-i știam, le trimiteam pozele fratelui meu ca să-i identifice”.

Măsurile de securitate i se părea incredibile. Era supravegheat în timp ce gătea pe terasa hotelului de 5 stele David Citadel, unde clienții plăteau suplimentar pentru un prânz exclusivist.

“Te căutau din cap până-n picioare și dacă pregăteai o banală omletă. Trebuia să fii atent la detalii, să nu-ți fie șifonați pantalonii, să calci apăsat, nu ridicat ușor pe călcâie, cum mai obișnuiam, ca să nu dai impresia că ai ceva la tine. Presiunea asta a ajuns să mă obosească la un moment dat”.

Oscar continuă să experimenteze. Acum e la o patiserie, Gourmandises, deschisă de un francez.

O ține pe a lui: “Un bucătar trebuie să aibă curaj și viziune. Nu îmbătrânești într-un loc, devine monoton”.