Președintele Consiliului Județean Suceava și al filialei județene a PNL, Gheorghe Flutur, are încredere că partidul din care face parte este unul responsabil, care nu va lăsa România de izbeliște. De asemenea, Flutur a precizat că toți cei care s-au imlpicat în susținerea, semnarea și votarea moțiunii de cenzură trebuie să fie responsabili până la capăt și să se implice și de acum înainte.
„Cei care au votat să plece un Guvern, cred că trebuie să meargă până la capăt. România trebuie guvernată, iar provizoratul și interimatul trebuie curmate. Toată lumea așteaptă, de la cei care au pornit demersul, l-au semnat și l-au votat, să-l ducă până la capăt. PNL este un partid responsabil, pregătit de guvernare pentru că, nu guvernezi când vrei tu, ci când are nevoie România de tine”, a spus președintele Gheorghe Flutur.
În ceea ce privește viața de după formarea noului Guvern, liderul liberalilor suceveni a subliniat că trebuie întocmit foarte repede bugetul pentru anul următor, întrucât de acesta depind toate în țară. De asemenea, Flutur a precizat și care sunt doleanțele sale cele mai mari, în ceea ce privește județul nostru. El a arătat că pe primele poziții se situează proiectul de apă și canal pe fonduri europene, pentru 14 localități din județ, între care Șcheia, Marginea și Vicovu de Sus, asfaltarea drumului județean ce leagă localitățile Frasin de Broșteni, precum și aducțiunea de gaz la Vatra Dornei.
„În prag de iarnă, dincolo de orice, noi trebuie să găsim o formulă rapidă pentru a întocmi bugetul, iar oamenii, firmele și primăriile să-și pregătească programul pe anul viitor. Eu aștept, cu sufletul la gură, să deblocăm, de la Ministerul Fondurilor Europene, POIM-ul apă – canal pe județul Suceava, un proiect de 230 de milioane de euro, pentru 14 localități”, a spus Flutur.
: _______*_________revista floare albastra = blue : ne trebuie un document revolutionar si care sa fie semnat in CONSENS cu intreg spectrul politic din parlamentul ROMANIEI LIBERE = numirea unui guvern condus de ludovic orban _ in viziunea poetului mihai grigore el suna simplu { 1.acceptarea tuturor conditiilor si cererilor din partea tuturor partilor [ un consens de larga coalitie ] cu sublinierea ca lista sa fie acceptata de CCR !* _________2. deblocare fonduri nerambursabile europene si alocarea unui supercomputer blue music system pentru dinamizarea folosirii lor !* __________crearea de stocuri de energie pentru trecerea prin iarna 2019-2020 } _______mihai grigore – poet.editor .scientist ______zona metropolitana suceava ____________10h37’_ 18.10.2019_______*______ :