Un dans popular a devenit viral pe internet, mai ales pentru că protagoniștii sunt doi foști angajați ai Arhiepiscopiei Tomisului. Filmulețul a fost postat pe pagina de Facebook BOR fără corupți. ”Muzică și voie bună în Arhiepiscopia Tomisului, chiar în mansarda Palatului Arhiepiscopal. Protagoniști: Fostul exarh al mănăstirilor, călugărul Benedict și purtătorul de toiag al lui Teodosie, Gicuță”, se arată în descrierea videoclipului.
Ambele personaje au fost angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, unul era exarh și se numește Benedict Georgescu, celălalt, Gicu Stancu, absolvent al Facultății de Teologie, și a fost angajat la magazinul bisericesc.
Nici unul nu mai activează, în acest moment, în cadrul Arhiepiscopiei. În urma unei anchete interne efectuată la magazinul bisericesc, s-au constatat niște nereguli în gestiune, iar absolventul a fost demis.
Arhiepiscopia Tomisului nu comentează imaginile video apărute în mediul online. ”Arhiepiscopia Tomisului nu comentează imaginile, fiind vorba de persoane care nu mai au nici o legătură cu noi. Benedict Georgescu a fost demis din funcția de exarh în septembrie 2018, iar Stancu Gicu a demisionat în aprilie 2018”, a transmis purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei.
Sursa: www.observator.tv
Lasa un raspuns